Forumul pentru bloggeri și tineri jurnaliști botoșăneni

FJ 5Comunicăm Europei – Comunicăm despre Europa/Ipotești, iulie 2014

Centrul Europe Direct Botoșani, având ca structură – gazdă Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani, în parteneriat cu Memorialul Ipotești, Asociația BUZZMEDIA și Comunitatea bloggerilor din Botoșani  a  organizat în perioada 25 – 27 iulie 2014, la Ipotești,  prima ediție a Forumului de  jurnalism, blogging și media socială:

” Comunicăm Europei – comunicăm despre Europa” – o activitate finanțată de Primăria Botoșani în cadrul Proiectului Europe Direct Botoşani.

S-au înscris la Forum peste 50 de practicanți din media socială și jurnalism on line  de toate vârstele din județul și municipiul  Botoșani, colaboratori ai Centrului Europe Direct,  specialiști în relații publice și afaceri europene, jurnaliști.

Forumul a avut  ca obiect schimbul de bune practici, împărtășirea unor noutăți în domeniu, modul în care se poate promova imaginea municipiului și județului Botoșani în România și în Europa cât și modul în care se pot comunica realitățile europene în rândul cetățenilor din Botoșani.

Totodată, organizatorii au venit în sprijinul participanților prin susținerea unor ateliere de lucru organizate, împreună cu reprezentanți ai administrației locale din cadrul compartimentelor de afaceri europene și comunicare, metode creative pentru realizarea unor materiale publicistice și de comunicare eficientă, susținute de formatori botoșăneni cu experiență în domeniu.

Primirea participanților a avut loc vineri, 25 iulie, începând de la orele 9,00, la Complexul Memorial Ipotești Botoșani. Prezentările, atelierele și celelalte activități s-au defăşurat în spațiile Memorialului Ipotești și în împrejurimi.

Tema lucrărilor din prima zi : Cum comunicăm Europei

10,00 – 10,15: Cuvânt de deschidere:  Eminescu jurnalist de talie europeană –   Lucia Olaru Nenati scriitor, publicist;

10,15 – 12,30: Dezbatere cu reprezentanți din administrația locală (compartimente afaceri și proiecte europene, relații publice) :  Cum comunicăm opiniei publice locale, naționale și internaționale  activități proprii de nivel european.

12,30 – 13,30: Dejun câmpenesc.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: