Borsura pentru autoritatile locale privind agregarea fondurilor structurale si de investitii europene

Ghid de utilizare combinată a diferitelor instrumente financiare

Prioritatea majoră a Comisiei Juncker este să readucă Europa pe curba de creștere și să creeze locuri de muncă, fără a genera noi datorii. Fondul european pentru investiții strategice(FEIS) – nucleul Planului de investiții pentru Europa – și fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) joacă amândouă un rol de bază în ceea ce privește crearea de locuri de muncă și creșterea economică.

A fost publicată o broșură  menită să ajute autoritățile locale și promotorii proiectelor să profite la maximum de posibilitățile de combinare a fondurilor FEIS și ESI. Cele două instrumente au fost proiectate în mod diferit, dar complementar, din punctul de vedere al motivației, concepției și cadrului legislativ. Ele se susțin reciproc.
Jyrki  Katainen, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, a declarat: „FEIS a fost creat astfel încât să fie cât mai flexibil cu putință, existând așadar posibilități multiple ca promotorii de proiecte să solicite simultan finanțare și din partea FEIS, și din partea fondurilor ESI. Orientările pe care le publicăm astăzi vin cu sfaturi practice, pentru întreprinderile care caută finanțare pentru proiecte, privind posibilitățile de combinare optimă a celor două instrumente.

Comisarul pentru politica regională Corina Crețu a declarat:  „Atingerea obiectivelor Planului de investiții pentru Europa este un efort comun și toate sursele și părțile implicate trebuie să se mobilizeze. Din acest motiv, vă voi asigura că exploatăm la maximum potențialul de creștere al fondurilor ESI, prin investiții strategice și orientate spre performanță, susținute de folosirea sporită a instrumentelor financiare.

Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții Ambroise Fayolle a declarat:  „Agregarea fondurilor structurale și de investiții europene cu FEIS va permite BEI să sprijine creșterea durabilă în toate țările și regiunile europene. Prin combinarea granturilor UE și a finanțărilor BEI, banca va putea să se adreseze unor noi beneficiari, în special proiectelor mai mici, grupate în platforme de investiții.

Broșura oferă o privire de ansamblu asupra combinațiilor posibile dintre FEIS și fondurile ESI, fie la nivel de proiect, fie prin intermediul unui instrument financiar precum o platformă de investiții. Broșura va fi completată cu experiența dobândită în cazuri concrete și cu feedbackul primit de la părțile interesate.
Persoane de contact pentru presă:

Annika BREIDTHARDT  (+ 32 2 295 61 53)

Jakub ADAMOWICZ  (+32 2 29 50595)

Siobhán MILLBRIGHT  (+32 2 295 73 61)

Sophie DUPIN DE SAINT-CYR  (+32 2 295 61 69)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct  la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11  sau prin  email

Pagini Utile

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: