Germania  – armată europeană alături de Cehia şi România

„Guvernul german demonstrează că este deschis să acţioneze în direcţia integrării militare europene – chiar dacă alţii de pe continent nu sunt”, a declarat profesorul de politică internaţională Carlo Masala de la Universitatea Bundeswehr.

 

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat în mod repetat ideea unei armate europene, care a fost adeseori luată în râs sau ignorată de liderii Uniunii Europene.

Ideea unei armate europene este atât o fantezie, cât şi o „sperietoare” pentru ţările UE, potrivit News.ro . În acest sens, fiecare federalist susţine că o forţă comună de apărare este necesară pentru a ridica poziţia în lume a Europei, dar britanicii şi-au exprimat oroarea cu privire la o potenţială alianţă militară care este rivală NATO.

Sursă: Germania construieşte discret o armată europeană alături de Cehia şi România

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: