Legislația UE include dispoziții menite să încurajeze fermierii să planteze semințe de soiuri vechi

LEGUME ȘI FRUCTE FĂRĂ GUST! Europarlamentarul Daniel Buda (PPE), membru în Comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a atras atenţia Comisiei Europene asupra dispariţiei soiurilor vechi de legume. Ce răspuns i-a dat Comisia Europeană?

Comisarului European pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, i-a răspuns europarlamentarului român. Comisia Europeană va finanța o rețea de creștere a capacităților pentru conservarea culturilor.

 prin formularea unor cerințe mai puțin stricte privind producerea și comercializarea în Uniune a unor astfel de semințe. În special, Directiva 2009/145/CE a Comisiei are drept scop să faciliteze producerea și comercializarea soiurilor de conservare prin stabilirea anumitor derogări pentru acceptarea varietăților primitive și a soiurilor de legume care sunt cultivate, în mod tradițional, în localități și regiuni speciale.

Articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2008/90/CE a Consiliului prevede, de asemenea, că statele membre pot autoriza furnizorii de pe teritoriul lor să introducă pe piață cantități adecvate de material săditor și de plante fructifere destinate sprijinirii păstrării diversității genetice.

În cadrul programului Orizont 2020, Comisia Europeană finanțează cercetarea și inovarea legate de conservarea și utilizarea resurselor genetice, inclusiv a varietăților primitive și a soiurilor neglijate. De exemplu, în urma ultimei evaluări a propunerilor din primăvara anului 2017, Comisia va finanța o rețea de creștere a capacităților pentru conservarea culturilor, a anunțat Andriukaitis.

Sursă: Europarlamentar: Dispar Soiurile Vechi RomâNeșTi De Legume!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: