Seminar Mihai Eminescu la Ipotești – partener media Europe Direct

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu organizează, în perioada 20 – 22 octombrie 2017,

01AfiSeminarEminescu2017oct.

Lucrările seminarului vor începe, în data de 20 octombrie, ora 15.30, cu lecturile publice ale poeţilor botoşăneni Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Vasile Iftime, Dumitru Necşanu, Gabriel Alexe, Petruţ Pîrvescu, Vlăduţ Scutelnicu. Pentru aceeaşi zi este preconizată o masă rotundă, la care studenţii de la cinci universităţi din ţară, Republica Moldova şi Ucraina vor discuta cu poeţii botoşăneni despre poezie.

Sâmbătă, 21 octombrie, seminarul va continua cu două secţiuni:

  • Reinterpretări: În contra direcţiei de astăzi în cultura română, la care profesorii universitari invitaţi: Mircea A. Diaconu, Claudia Costin, Daniela Petroşel (Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava), Antonio Patraş (Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iaşi), Tatiana Potîng (Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei), Anatol Moraru (Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălţi), Vasile Bîcu (Universitatea Naţională ”Yurii Fedkovici” din Cernăuţi) vor prezenta comunicări despre actualitatea lui Maiorescu;

  • Mihai Eminescu. Lecturi în dialog: Egipetul, la care studenţii şi profesorii vor aborda, din diverse puncte de vedere,  textul eminescian.

Pentru 22 octombrie, organizatorii le-au propus participanţilor vizitarea obiectivelor culturale din Botoşani.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: