Bugetul pe termen lung al UE post-2020

jean-claude juncker

Înaintea reuniunii informale a liderilor din 23 februarie 2018, Comisia Europeană a prezentat miercuri, 14 februarie, diversele opțiuni posibile – precum și consecințele financiare ale fiecăreia – pentru un buget al UE pe termen lung nou și modern, care să asigure îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020.

14/02/2018

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Un buget nu este un exercițiu contabil, ci o reflecție a priorităților și ambițiilor, care traduce viitorul în cifre. Prin urmare, să discutăm mai întâi despre ce fel de Europă ne dorim. Ulterior, statele membre vor trebui să își susțină ambițiile cu finanțarea necesară. Trebuie să înțelegem cu toții că în discuțiile care ne așteaptă nu vom mai putea continua ca până acum și, în același timp, sunt ferm convins că putem reuși imposibilul, putem conveni în privința unui buget în care toți să fie beneficiari neți.

În cadrul reuniunii lor din 23 februarie, liderii din Uniunea Europeană vor discuta despre cum se pot asigura că prioritățile pe care le-au stabilit pentru Uniune, pe 16 septembrie 2016 la Bratislava și pe 25 martie 2017 prin Declarația de la Roma, sunt finanțate în mod adecvat, devenind, astfel, realitate. Cele două elemente – definirea priorităților comune și asigurarea resurselor necesare pentru ca Uniunea să le pună în aplicare – sunt indisociabile.

Comisia contribuie la această discuție importantă în trei moduri: prin furnizarea datelor necesare privind bugetul UE și avantajele, realizările și valoarea adăugată a acestuia, prin elaborarea unor scenarii care ilustrează impactul financiar al diverselor opțiuni de politică posibile și prin evidențierea consecințelor pe care o eventuală întârziere a adoptării noului buget al UE le-ar putea avea asupra studenților, a cercetătorilor, a proiectelor de infrastructură și a multor altor aspecte.

Opțiuni pentru viitorul buget al UE

Atunci când se discută despre nivelul de ambiție al acțiunii UE în domenii cum ar fi protecția frontierelor externe ale UE, sprijinirea unei veritabile Uniuni Europene a Apărării, stimularea transformării digitale a Europei sau creșterea eficienței politicii de coeziune și a politicii agricole ale UE, este important ca liderii să aibă o idee clară privind ce ar însemna concret opțiunile lor din punctul de vedere al finanțării acordate la nivelul UE. Este ceea ce își propune contribuția prezentată astăzi de Comisie, prin cuantificarea impactului financiar al diverselor opțiuni de politică posibile. Acestea nu reprezintă propuneri ale Comisiei, ci ilustrări bazate pe idei avansate frecvent pe parcursul dezbaterii publice. Scopul lor este să ajute la focalizarea pe aspectele esențiale, să stimuleze discuțiile și să ofere o bază factuală solidă pentru luarea deciziilor importante care ne așteaptă.

De exemplu, dacă liderii convin să dea curs angajamentului frecvent formulat de a îmbunătăți protecția frontierelor externe ale UE, aceasta ar costa 20 până la 25 de miliarde EUR pe o perioadă de șapte ani sau până la 150 de miliarde EUR pentru un sistem complet de gestionare a frontierelor UE. În mod similar, orice prioritate politică – Uniunea Europeană a Apărării, sprijinirea mobilității tinerilor, dinamizarea transformării digitale a Europei, stimularea cercetării și a inovării sau crearea unei veritabile uniuni economice și monetare – va trebui să fie finanțată în mod corespunzător pentru a deveni realitate.

Modernizarea și finanțarea bugetului UE

Comisia prezintă, de asemenea, opțiuni pentru modernizarea bugetului UE, inclusiv prin consolidarea legăturii dintre obiectivele sale și modul în care acesta este finanțat. În plus, sunt prezentate posibilități pentru consolidarea legăturii – denumită de multe ori „condiționalitate” – dintre finanțarea acordată de UE și respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii.

Calendarul adoptării este important, atât pentru cetățeni, cât și pentru agenții economici

Un acord politic rapid cu privire la un buget al UE nou și modern va fi esențial pentru a demonstra că Uniunea este pregătită să pună în practică agenda politică pozitivă conturată la Bratislava și la Roma.

Günther H. Oettinger, comisarul responsabil pentru buget și resursele umane, a declarat: „Trebuie să nu repetăm experiența nefericită din 2013, când bugetul actual al UE a făcut obiectul unui acord cu o întârziere considerabilă. Dacă o astfel de întârziere s-ar repeta, peste 100 000 de proiecte finanțate de UE – în domenii-cheie cum ar fi sprijinirea întreprinderilor, eficiența energetică, asistența medicală, educația și incluziunea socială – nu ar fi în măsură să demareze la timp, iar sute de mii de tineri nu ar putea beneficia de pe urma schimburilor Erasmus+ în 2021.

Un acord rapid reprezintă nu doar un deziderat politic, ci și un imperativ practic. Partenerii și beneficiarii finanțării acordate de UE – de la studenți și cercetători până la proiectele din domeniile infrastructurii, asistenței medicale sau energiei – precum și autoritățile naționale și regionale au nevoie de securitate juridică și financiară, precum și dreptul de a beneficia de aceasta. Comunicarea atrage atenția liderilor asupra unor exemple concrete privind impactul negativ pe care o întârziere l-ar avea asupra cetățenilor și întreprinderilor din întreaga UE. Comisia consideră că ar trebui să nu se mai repete experiența nefericită a adoptării cu întârziere a bugetului actual al UE, care a fost însoțită de întârzieri semnificative în lansarea noilor programe și, în consecință, în realizarea priorităților de finanțare.

Etapele următoare

În următoarele luni (cel mai târziu la începutul lunii mai 2018), Comisia Europeană va înainta propunerea sa oficială privind următorul buget pe termen lung al UE. Între timp, Comisia va continua să asculte opiniile tuturor părților interesate, inclusiv prin intermediul consultărilor publiceCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• privind prioritățile UE care au fost lansate în ianuarie 2018.

 

Persoane de contact pentru presă:

Alexander WINTERSTEIN (+32 2 299 32 65)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pagini utile

Comunicarea „Un nou cadru financiar multianual, modern și capabil să asigure îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Fișe informativeCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Document de reflecție privind viitorul finanțelor UE

Consultări publiceCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••: Viitorul finanțelor UE – exprimați-vă părerea privind bugetul UE după 2020Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: