”1918: victoria geografiei asupra istoriei nedrepte” – conferință și lansare de carte

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu” inițiază seria de conferințe dedicate Unirii de la 1918, simbolic,  în data de 27 martie, când a fost votată  avându-l drept invitat pe  Nicolae Enciu, cercetător la Institutul de Istorie a l Academiei de Științe din Moldova,  profesor la Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova.

Conferința cu genericul  ”1918: victoria geografiei asupra istoriei nedrepte”  se va ține la Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” din Botoșani începând cu ora 16.00 și va fi urmată de o lansare de carte, semnată de conferențiar: 1918. Pe ruinele imperiului spulberat de istorie. Basarabia în pragul modernităţii, Editura ARC, 2018. Volumul va fi prezentat de dr. Sergiu Balanovici (Muzeul Județean Botoșani).

Despre volumul ce urmează a fi lansat la Botoșani, dr. Gheorghe Nicolaev (Institutul de Istorie al AȘM) afirmă:  „Din punct de vedere cronologic, anii investigaţi de istoricul Nicolae Enciu – 1918-1920 – au marcat sfârșitul unei perioade istorice (1812-1917) și, totodată, intrarea Basarabiei într-o nouă etapă a evoluției sale (1918-1940), caracterizată de disputa dintre «vechi» și «nou», antrenând în acea dezbatere, în mod necesar, întregul corp al proceselor, valorilor și cauzalității istorico-sociale. Valorificând o serie de fonduri arhivistice, documente, statistici și lucrări mai puțin cunoscute sau inedite despre situația social-economică, demografică și culturală a Basarabiei în anii 1918-1920, demersul distinsului cercetător constituie o reluare și, în același timp, o dezvoltare pe o nouă bază izvoristică și teoretico-metodologică a efortului cercetătorilor din anii de după Primul Război Mondial, reușind în mod strălucit să determine potențialul general al Basarabiei la ieșirea acesteia din componența Imperiului țarist și integrarea în cadrul României Mari.”

Nicolae Enciu este  licențiat al Facultății de Istorie a Universității de Stat din Moldova (1981-1986), doctor (1992) și doctor habilitat în istorie (2003), director adjunct pentru probleme de știință al Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, redactor-șef adjunct al „Revistei de Istorie a Moldovei”.

Este autorul mai multor monografii, manuale și studii de istorie a populației și demografie contemporană, de istorie contemporană a românilor și universală, al unor cursuri universitare de științe politice și integrare europeană. Are ca domenii de competență și de interes științific istoria contemporană a românilor și universală, demografia contemporană și istoria populației, științele politice și istoria Uniunii Europene. Este membru al Comisiei Internaționale de Demografie Istorică.

Deține mai multe premii și distincții: Premiul Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei (1995), Premiul Academiei de Științe a Moldovei (2004), Ordinul „Gloria Muncii” (2010), Diploma de Onoare a Primăriei municipiului Chișinău (2015), medalia Academiei de Științe a Moldovei „Nicolae Milescu Spătarul” (2016). Placheta „Honoris Causa” ART Emis Academy 2017.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: