Apelul UE: „Asistență medicală universală pentru toți”

Risultati immagini per health peopleDeclarația comisarului UE pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, înainte de Ziua Mondială a Sănătății 2018: „Asistență medicală universală pentru toți”
Bruxelles, 6 aprilie 2018

Accesul universal la asistență medicală reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale Europei după cel de-al Doilea Război Mondial care transformă în realitate concepția conform căreia toate ființele umane, fie acestea bogate sau sărace, ar trebui să beneficieze de asistență medicală de calitate fără teama că boala lor ar putea să le ruineze familia.

Întrucât sărbătorim Ziua Mondială a Sănătății, ar trebui să avem un sentiment de mare satisfacție pentru progresele înregistrate pe continentul nostru în ceea ce privește protejarea sănătății cetățenilor UE, precum și în privința creșterii generale a speranței de viață. În calitate de chirurg cardiolog și având mulți pacienți, am văzut cât de importantă este asistența medicală universală, în special pentru persoanele cele mai vulnerabile. Am cunoscut, de asemenea, numeroși profesioniști din domeniul sănătății care pot servi drept surse de inspirație, oameni de știință, cercetători și asistenți sociali care fac zi de zi din asistența medicală universală o realitate. Este o mare onoare pentru mine să fac parte din această minunată comunitate.

Când e în joc sănătatea, experiența ne învață că frontierele nu contează în situații de criză sanitară. Din acest motiv, UE a instituit recent un Corp medical european care trimite experți medicali pentru a soluționa situațiile de urgență în materie de sănătate, precum epidemiile sau bolile infecțioase, atât în interiorul, cât și în afara Europei. De asemenea, UE este un donator principal mondial pentru inițiativele în materie de sănătate care au scopul de a stimula cercetarea și de a oferi sprijin în combaterea principalelor boli în întreaga lume. Prin finanțarea pentru dezvoltare internațională din partea UE, de exemplu, UE a alocat peste 475 de milioane EUR Fondului global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei. De asemenea, UE alocă aproximativ 200 de milioane EUR pentru asistență umanitară în fiecare an pentru a sprijini programele de sănătate care urmăresc să limiteze mortalitatea, bolile și handicapurile asociate crizelor umanitare.

Acestea fiind spuse, există încă diferențe semnificative în ceea ce privește speranța de viață și expunerea la riscuri care amenință sănătatea atât pe plan mondial, cât și pe teritoriul UE. De exemplu, ratele de mortalitate prematură cauzată de bolile cronice sunt de cel puțin două ori mai mari decât media UE în Bulgaria, Ungaria și Letonia. Aceste inegalități sunt adesea legate de inegalitățile sociale și sunt cauzate, în parte, de disparitățile în ceea ce privește accesul la asistență medicală de înaltă calitate, din cauza costurilor financiare și a distribuției geografice neuniforme a medicilor, atât la nivelul UE, cât și în cadrul statelor membre ale UE. Din acest motiv, construirea unei Europe echitabile și egale din punct de vedere social constituie o prioritate majoră a Comisiei Europene. Pilonul european al drepturilor sociale adoptat recent urmărește să asigure accesul la protecție socială pentru toți lucrătorii și persoanele care desfășoară activități independente în UE. Acesta este un pas important în direcția realizării angajamentului nostru de a asigura o asistență medicală accesibilă tuturor cetățenilor – nu numai la tratamentul medical, ci și la asistența medicală preventivă.

Garantarea accesului la servicii medicale pentru fiecare persoană în parte din UE ar trebui să fie o prioritate pentru toate autoritățile naționale. În acest context, dezvoltarea continuă a Rețelelor europene de referință va intensifica, de asemenea, cooperarea între sistemele noastre de sănătate. Aceste rețele virtuale facilitează accesul la asistența medicală specializată pentru pacienții care suferă de boli complexe rare sau cu incidență redusă.

Deși reușita în a pune la dispoziția tuturor asistență medicală depinde în cele din urmă de statele membre, care sunt responsabile cu definirea politicii, serviciilor și bugetului lor în domeniul sănătății și cu organizarea acestora, Comisia va continua să ofere orientări în scopul de a reduce decalajele care există între țările UE în materie de sănătate. Împreună vom avea garanția că facem tot ce ne stă în putință pentru ca toate persoanele să aibă acces la asistență medicală universală aici în UE și în întreaga lume.

STATEMENT/18/2844

Persoane de contact pentru presă:

Anca PADURARU (+ 32 2 299 12 69)
Aikaterini APOSTOLA (+32 2 298 76 24)
Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: