PESTA PORCINĂ | Peste 350.000 de porci au fost ucişi, iar sute de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Autorităţile sunt DEPĂŞITE de situaţie şi se cere intervenţia CSAT – Mediafax

Reprezentanţii fermierilor şi liderii asociaţiilor de consumatori acuză autorităţile că eutanasiază inclusiv porci sănătoşi, nefiind capabile să identifice boala la fiecare animal în parte, şi că le refuză crescătorilor posibilitatea de a evacua porcii sănătoşi din zonele confirmate ca fiind focare de pestă porcină africană. În plus, observând agresivitatea cu care se răspândeşte boala, fermierii sunt convinşi că România a fost (şi, probabil, mai este) ţinta unor atacuri bio-teroriste, astfel că a devenit necesară intervenţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Iar preşedintelui Klaus Iohannis i se cere să instituie starea de necesitate – necesară adoptării unor măsuri mai ferme şi urgente, dar şi ca bază juridică pentru rezilierea de contracte sau acordarea de despăgubiri şi de scutiri fiscale.

http://www.mediafax.ro/economic/pesta-porcina-peste-350-000-de-porci-au-fost-ucisi-iar-sute-de-oameni-si-au-pierdut-locurile-de-munca-autoritatile-sunt-depasite-de-situatie-si-se-cere-interventia-csat-17478229

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: