Propunerile APC Botoșani pentru perioada pandemiei 12 martie

Asociația pentru protecția consumatorilor Botoșani a luat act de notificarea privind suspendarea ședinței Consiliului Consultativ pentru protecția consumatorilor pe luna martie 2020. Cu acest prilej am redactat o scrisoare deschisă :
• Transmitem tuturor membrilor Consiliului mult succes în activitatea care va urma pentru restrângerea efectelor pandemiei la nivelul județului Botoșani.
• Avem și câteva propuneri online pentru o parte dintre membrii Consiliului. Pentru organele de protecție a consumatorilor.
• Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor să observe respectarea prevederilor privind distanțarea socială în special în punctele de vânzare pentru produsele alimentare. De asemenea să verifice și să semnaleze prețurile exagerate anunțate de unii comercianți la mărfuri foarte solicitate în această perioadă precum: măști, dezinfectante și chiar alimente. Asociația pentru protecția consumatorilor Botoșani va semnala abaterile sesizate de consumatori și prin propriile mijloace.
• Organismele Direcției de Sănătate Publică au o misiune dificilă în perioada care urmează, în special pentru a asigura dotarea spitalelor cu tot ce este necesar, respectarea protocoalelor și circuitelor, în așa fel încât să se prevină infecțiile la nivelul unităților spitalicești în special.
• De asemenea misiuni complexe revin pentru reprezentanții Poliției și Jandarmeriei în aplicarea diverselor măsuri privind respectarea stării de carantină și distanțare socială. Vom semnala și în acest caz abaterile aduse la cunoștință de membrii Asociației cât și de alți botoșăneni.
• Poliția de Frontieră și Vama vor avea de asemenea misiuni complexe, în special de verificare a corectitudinii declarațiilor persoanelor care intră în țară din zonele de risc înalt și trecerea acestora în carantină prevăzută de lege.
• Reprezentanții Autorității Naționale Sanitar-veterinare vor trebui să verifice cu mai multă atenție condițiile de igienă, salubritate și trasabilitate ale produselor alimentare.
• Reprezentanții autorității de mediu și garda de mediu au misiunea de a preveni poluarea, știind că la un înalt nivel de poluare crește pericolul de infectare cu noul virus.
• Din partea unor membri ai Asociației pentru protecția consumatorilor Botoșani vă adresăm rugămintea de a fi protejate persoanele vulnerabile în vârstă de peste 65 de ani.

Lasă un răspuns