Strategiile de vaccinare și desfășurarea eficace a vaccinurilor

Coronavirus: Comisia prezintă e

vaccinare

În timp ce Europa se obișnuiește cu viața pe timp de pandemie, dezvoltarea și desfășurarea rapidă la nivel mondial a unor vaccinuri sigure și eficace împotriva COVID-19 rămâne un element esențial al soluționării, într-un final, a crizei în domeniul sănătății publice. În acest context, Comisia depune eforturi pentru a garanta accesul la vaccinuri sigure în toată Europa și încurajează o abordare coordonată în ceea ce privește strategiile de desfășurare a vaccinurilor. Astăzi, 15 octombrie, înainte de dezbaterile dintre liderii UE, Comisia prezintă principalele elementeCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• care trebuie luate în considerare de către statele membre în ceea ce privește strategiile lor de vaccinare împotriva COVID-19 în vederea pregătirii Uniunii Europene și a cetățenilor săi pentru momentul în care va fi disponibil un vaccin sigur și eficace, precum și grupurile prioritare care trebuie avute în vedere pentru vaccinare în primul rând.

15/10/2020

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Un vaccin sigur și eficace reprezintă cea mai bună șansă pentru a învinge coronavirusul și pentru a ne întoarce la viața noastră normală. Ne-am străduit din răsputeri pentru a încheia acorduri cu companiile farmaceutice pentru a asigura accesul la viitoarele doze de vaccin. De acum înainte, trebuie să ne asigurăm că, odată ce va fi descoperit un vaccin, suntem pe deplin pregătiți să-l desfășurăm. Cu ajutorul strategiei noastre de vaccinare, sprijinim statele membre ale UE să-și pregătească campaniile de vaccinare: care sunt persoanele care trebuie vaccinate, cum să se realizeze o distribuție echitabilă și cum să se asigure protecția celor mai vulnerabile persoane. Dacă vrem ca vaccinarea noastră să aibă succes, acum este momentul să ne pregătim.”

Vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „În timp ce evoluția pandemiei revine la nivelurile din martie, nu putem spune același lucru despre starea noastră de pregătire. Astăzi adoptăm o etapă importantă în răspunsul actual al UE la pandemia provocată de COVID-19; scopul este de a garanta vaccinuri împotriva COVID-19 sigure, la prețuri abordabile și accesibile pentru toți cetățenii UE, de îndată ce acestea devin disponibile. Numai acționând împreună vom evita cacofonia și vom fi mai eficienți decât în trecut.”

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Observ cu mare îngrijorare creșterea din ce în ce mai rapidă a ratelor de infectare în toată Uniunea Europeană. Nu mai este timp de pierdut – prioritatea primordială a tuturor trebuie să fie evitarea cu orice preț a consecințelor devastatoare ale unor măsuri generalizate de limitare a mișcării persoanelor. Toți trebuie să ne pregătim pentru următoarele etape. Vaccinul nu va fi o soluție-miracol, dar va juca un rol central în limitarea pandemiei și în salvarea de vieți omenești. În momentul în care va fi descoperit un vaccin sigur și eficace, trebuie să fim pregătiți să-l introducem cât mai rapid posibil, inclusiv prin câștigarea încrederii cetățenilor în siguranța și eficacitatea sa. Nu vaccinurile vor salva vieți omenești, ci vaccinările.”

În conformitate cu strategia UE privind vaccinurile din 17 iunie, Comisia Europeană și statele membre garantează producția de vaccinuri împotriva COVID-19 prin intermediul unor angajamente prealabile de achiziții cu producători de vaccinuri din Europa. Toate vaccinurile trebuie să fie autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente în conformitate cu standardele obișnuite în materie de siguranță și eficacitate. Statele membre trebuie să înceapă de pe acum pregătirea unei strategii comune de vaccinare pentru desfășurarea vaccinurilor.

Statele membre trebuie să asigure, printre altele:

  • capacitatea serviciilor de vaccinare de a livra vaccinurile împotriva COVID-19, inclusiv personal calificat și echipamente medicale și de protecție;
  • un acces ușor și la prețuri abordabile la vaccinuri pentru populațiile-țintă;
  • desfășurarea de vaccinuri cu caracteristici și cu nevoi de depozitare și de transport diferite, în special în ceea ce privește lanțul frigorific, precum și capacitățile de transporturi răcite și de depozitare la rece;
  • comunicarea clară a beneficiilor, a riscurilor și a importanței vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru a câștiga încrederea publicului.

Toate statele membre vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp, în funcție de dimensiunea populației. Numărul total de doze de vaccin va fi limitat în cursul primelor etape de desfășurare și înainte ca producția să poată fi intensificată. Prin urmare, comunicarea oferă exemple de grupuri prioritare neclasificate care trebuie avute în vedere de către țări atunci când vaccinurile împotriva COVID-19 vor fi disponibile, inclusiv:

  • lucrătorii din unitățile de asistență medicală și din unitățile de îngrijire pe termen lung;
  • persoanele cu vârsta de peste 60 de ani;
  • persoanele care sunt expuse în mod deosebit riscurilor din cauza stării lor de sănătate;
  • lucrătorii care asigură servicii esențiale;
  • persoanele care nu pot practica distanțarea socială;
  • grupurile dezavantajate din punct de vedere socio-economic.

În așteptarea vaccinurilor autorizate împotriva COVID-19, și în paralel cu continuarea altor servicii și programe esențiale de asistență medicală și de sănătate publică, UE trebuie să asigure în continuare atenuarea transmiterii virusului. Aceasta poate fi realizată prin protejarea grupurilor vulnerabile și prin respectarea de către cetățeni a măsurilor de sănătate publică. Până atunci, și foarte probabil și în etapele inițiale de lansare a vaccinării, măsurile nefarmaceutice, cum ar fi distanțarea socială, închiderea locurilor publice și adaptarea mediului de muncă[1] vor continua să reprezinte principalele instrumente de sănătate publică pentru controlul și gestionarea focarelor de COVID-19.

Context

Pe măsură ce Europa trece la următoarea etapă a pandemiei provocate de COVID-19, este chiar mai imperativ ca țările să urmeze strategii și abordări comune în materie de vaccinare. La reuniunea extraordinară a Consiliului European din 2 octombrie, statele membre au solicitat Consiliului și Comisiei să intensifice în continuare eforturile generale de coordonare și activitatea de dezvoltare și de distribuire a vaccinurilor la nivelul UE[2].

La 24 septembrie, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a publicat evaluarea sa actualizată a riscurilor în ceea ce privește pandemia provocată de COVID-19, împreună cu un set de orientări privind intervențiile nefarmaceutice (cum ar fi igienizarea mâinilor, distanțarea fizică, curățarea și ventilarea).

Astfel cum a subliniat președinta von der Leyen în discursul privind starea Uniunii din 2020, Europa trebuie să gestioneze în continuare pandemia provocată de COVID-19 cu extrem de multă grijă, responsabilitate și unitate și să utilizeze experiența câștigată pentru a consolida pregătirea și gestionarea de către UE a situațiilor de criză provocate de amenințările transfrontaliere la adresa sănătății.

La 15 iulie, Comisia a adoptat o comunicare privind pregătirea pe termen scurt a UE în materie de sănătate, făcând apel la statele membre să aibă pregătite măsuri de prevenire, de pregătire și de răspuns în cazul unor viitoare focare de COVID-19. Pentru a realiza acest lucru, comunicarea a făcut o serie de recomandări în domenii precum testarea, urmărirea contacților și capacitățile sistemului de sănătate. Implementarea eficientă a acestor măsuri necesită coordonarea și un schimb eficient de informații între statele membre. Recomandările furnizate în cadrul strategiei sunt încă relevante și statele membre sunt încurajate să le urmeze.

Una dintre principalele măsuri necesare pentru ca Europa să combată pandemia provocată de coronavirus este accelerarea dezvoltării, producției și desfășurării de vaccinuri împotriva COVID-19. Strategia UE privind vaccinurile, publicată în luna iunie, prezintă calea de urmat.

Siguranța, calitatea și eficacitatea vaccinurilor reprezintă pietrele de temelie ale oricărui proces de dezvoltare și autorizare de vaccinuri, iar dezvoltatorii de vaccinuri au obligația de a prezenta documentații și date detaliate Agenției Europene pentru Medicamente în cadrul procedurii UE de autorizare a introducerii pe piață. După autorizare, legislația UE prevede monitorizarea siguranței și eficacității vaccinului. Dovezi suplimentare vor trebui să fie colectate la nivel central pentru a se evalua impactul și eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19 după administrare la nivel de populație, din perspectiva sănătății publice. Acest lucru va fi esențial pentru combaterea pandemiei și pentru instaurarea unui climat de încredere printre cetățenii europeni.

Informații suplimentare

Comunicare privind pregătirea pentru strategiile de vaccinare împotriva COVID-19 și pentru desfășurarea vaccinurilorCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Coronavirus: către o strategie comună de vaccinareCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Fișă informativă privind răspunsul UE la coronavirusCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Comunicare privind pregătirea pe termen scurt a UE în materie de sănătate pentru apariția de noi focare de COVID-19

Strategia privind vaccinurile împotriva coronavirusului

Răspunsul UE la coronavirus

Calendarul acțiunilor UE

Evaluarea riscurilor realizată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și pregătirea în vederea intensificării transmiterii COVID-19

Recomandări pentru o abordare comună a UE în materie de testare pentru COVID-19Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

[1] Acestea includ utilizarea măștilor, ordinele și recomandările de a rămâne acasă, închiderea spațiilor publice, limitarea numărului de persoane care se pot reuni în spații închise și în aer liber, munca la distanță și adaptarea locurilor de muncă.

[2] https://www.consilium.europa.eu/media/45910/021020-euco-final-conclusions.pdf

Lasă un răspuns