Campania #YourEUright : Europe direct Botoșani activități desfășurate în sprijinul consumatorilor în cursul anului 2020

Luna ianuarie 2020 Au fost publicate peste 40 de articole având o tematică variată dedicată protecției consumatorilor.

Luna februarie 2020

10/ 02 /2020 respectiv 27 /02 /2020: discuții prin întrevederi directe și prin chestionar

cu o echipă condusă de Președintele ANPC România și respectiv la Curtea de Conturi a României.

Teme abordate:

1 Susținere financiară și cofinanțarea unor proiecte desfășurate de asociațiile de

consumatori.

2 Înființarea după model european a mai multor structuri de soluționare alternativă a

litigiilor. Cooptarea asociațiilor de consumatori în aceste structuri.

  1. Acțiuni mult mai ferme pentru a combate publicitatea mincinoasă. Acțiuni pentru

corectarea neregulilor de pe etichete.

  1. Înlocuirea acțiunilor centralizate de control care au loc la un moment dat în întreaga țară cu acțiuni pornite de la sugestia consumatorilor sau pe baza unor sesizări din teritoriu.
  2. Sprijin pentru despăgubirea consumatorilor. La nivel european există proceduri

simplificate cu complete de 1-2 judecători termene scurte de circa o lună iar 80% din cauze sunt soluționate în favoarea consumatorilor.

  1. Controale în cadrul sistemului de sănătate (în măsura competențelor) cel puțin în

ceea ce privește hrana și condițiile de cazare din spitale sau cozile de la oficiile de eliberare a bonurilor, cabinete. Descentralizarea eliberării unor rețete către medicii de familie așa cum se practică în majoritatea statelor europene.

  1. Reorganizarea ANPC și punerea acesteia sub jurisdicția Parlamentului sau direct a Guvernului.

 ANPC poate interveni pe lângă celelalte ministere pentru a se rezolva situații cronice care transformă onsumatorii români în consumatori de rangul 3 în Europa.

De asemenea pe media socială gestionată de Centrul Europe Direct au fost abordate o serie de teme din cadrul campaniei în luna februarie:

 Comisia Europeană îndeamnă România să își protejeze pădurile;

 Definiția Consumatorului vulnerabil;

 

Luna Martie

Asociația pentru protecția consumatorilor Botoșani a luat act de notificarea

privind suspendarea ședinței Consiliului Consultativ pentru protecția

consumatorilor pe luna martie 2020. Cu acest prilej a redactat o scrisoare

deschisă publicată pe site-ul propriu:

Transmitem tuturor membrilor Consiliului mult succes în activitatea care va urma

pentru restrângerea efectelor pandemiei la nivelul județului Botoșani.

 Avem câteva propuneri online pentru o parte dintre membrii Consiliului.

Pentru organele de protecție a consumatorilor.

 Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor să observe

respectarea prevederilor privind distanțarea socială în special în punctele de

vânzare pentru produsele alimentare. De asemenea să verifice și să

semnaleze prețurile exagerate anunțate de unii comercianți la mărfuri foarte

solicitate în această perioadă precum: măști, dezinfectante și chiar alimente.

Asociația pentru protecția consumatorilor Botoșani va semnala abaterile

sesizate de consumatori și prin propriile mijloace.

 Organismele Direcției de Sănătate Publică au o misiune dificilă în perioada

care urmează, în special pentru a asigura dotarea spitalelor cu tot ce este

necesar, respectarea protocoalelor și circuitelor, în așa fel încât să se prevină

infecțiile la nivelul unităților spitalicești în special.

 De asemenea misiuni complexe revin pentru reprezentanții Poliției și

Jandarmeriei în aplicarea diverselor măsuri privind respectarea stării de

carantină și distanțare socială. Vom semnala și în acest caz abaterile aduse la

cunoștință de membrii Asociației cât și de alți botoșăneni.

Poliția de Frontieră și Vama vor avea de asemenea misiuni complexe, în

special de verificare a corectitudinii declarațiilor persoanelor care intră în țară

din zonele de risc înalt și trecerea acestora în carantină prevăzută de lege.

 Reprezentanții Autorității Naționale Sanitar-veterinare vor trebui să verifice cu

mai multă atenție condițiile de igienă, salubritate și trasabilitate ale produselor

alimentare.

 Reprezentanții autorității de mediu și garda de mediu au misiunea de a

preveni poluarea, știind că la un înalt nivel de poluare crește pericolul de

infectare cu noul virus.

 Din partea unor membri ai Asociației pentru protecția consumatorilor Botoșani

vă adresăm rugămintea de a fi protejate persoanele vulnerabile în vârstă de

peste 65 de ani.

 Europe Direct Botoșani s-a ocupat, în martie, de 5 întrebări și răspunsuri privind

campania pentru drepturile consumatorilor, precum și videoclipuri.

Subiecte generale și specifice ale pandemiei coronavirusului, adresate în martie de

Europe Direct Botoșani:

 De acum produsele medicale pot fi exportate în țări din afara Uniunii Europene numaicu autorizarea explicită a guvernelor Uniunii Europene

 Lista muzeelor europene care pot fi vizitate de acasă

 Mutarea contului la altă bancă ar trebui să se facă fără probleme

 Când publicitatea este falsă

 Coronavirus măsuri de urgență în Italia

 Linkuri:

http://opiniaconsumatorilor.blogspot.com/2020/03/coronavirus-masuri-de-urgenta-initalia.

html

http://opiniaconsumatorilor.blogspot.com/2020/04/mutarea-contului-la-alta-banca-ar.html

http://opiniaconsumatorilor.blogspot.com/2020/03/lista-muzeelor-europene-care-pot-fi.html

http://opiniaconsumatorilor.blogspot.com/2020/03/de-acum-produsele-medicale-pot-fi.html

https://opiniaconsumatorilor.blogspot.com/2020/04/cand-publicitatea-este-falsa.html

04

 

Luna aprilie

Europe Direct Botoșani a acoperit, cel puțin 4 întrebări și răspunsuri în campania pentru drepturileonsumatorilor, precum și videoclipuri cu 2 cazuri reale.

 În perioada pandemiei campania a fost adaptată având în vedere

informațiile primite de la Comisia Europeană și existența unor realități în România și

în județul Botoșani.

 De o mare audiență s-au bucurat sfaturile primite de la doamna Ursula von der Leyen Președintele Comisiei Europene privitoare la unele zvonuri false care circulă în mediul virtual privind ”calitățile” unor tratamente sau ale unor produse. Au fost

preluate și difuzate de Centrul Europe Direct Botoșani în mediul virtual și în 10

grupuri de dezbateri locale (peste 1600 accesări):

Poate usturoiul să vindece coronavirusul? Nu. ❌

Consumul de înălbitor vindecă virusul? Fals! ❌

Băutul de înălbitor poate cauza decesul!

Dezinformarea poate costa vieți. Împreună, putem lămuri lucrurile.

Accesează portalul în limba română dedicat luptei împotriva dezinformării în ceea ce privește

COVID-19 https://bit.ly/2JqwUac

#factsmatter #coronavirus #covid19

 Mai mulți consumatori botoșăneni au sesizat la Asociația Consumatorilor Botoșani

apariția unor mesaje de promovare pe WhatsApp a lanțului de magazine Lidl cu un

conținut dubios. Prin preluarea și diseminarea acestor mesaje exista pericolul de a fi

accesate datele personale ale utilizatorilor.

 Asociația pentru consumatori Botoșani – Centrul Europe Direct s-a adresat Lidl

România pentru a verifica nedumeririle consumatorilor botoșăneni și a primit un

răspuns prompt. În esență răspunsul spune: ”această campanie nu ne aparține vă

recomandăm să nu îi dați curs și să nu intrați pe saitul respectiv”.

 Am atașat poze și am solicitat botoșănenilor dacă mai găsesc asemenea exemple să ni le aducă la cunoștință pentru a fi verificate sau să ceară ei înșiși verificarea.

 Până la data respectivă peste 17.000 utilizatori WhatsApp au căzut victime ale acesteiînșelătorii.

 Centrul Europe Direct Botoșani a publicat ”Sfaturi pentru consumatori și comercianți” versiunea oficială în limba română.

Consumatorii ar trebui să fie precauți dacă, în cadrul unei oferte sau al unei campanii demarketing, comercianții:

 utilizează un limbaj sau imagini care sugerează în mod explicit sau implicit că un

produs poate preveni sau vindeca infecția cu CODVID-19

 fac referire la presupuși medici, profesioniști din domeniul sănătății, experți sau alte surse neoficiale care declară că un produs poate preveni sau vindeca o infecție cu noul virus

 menționează, prin denumire sau siglă, autorități guvernamentale, experți oficiali sau instituții internaționale care se presupune că ar susține proprietățile de protecție sau vindecare ale produsului, fără a furniza linkuri sau trimiteri la documente oficiale

 pretind că produsul se găsește în cantități limitate, utilizând expresii precum

„disponibil doar astăzi”, „vânzare rapidă” etc.

 furnizează informații despre condițiile de piață, utilizând expresii precum „cel mai mic preț de pe piață”, „singurul produs care poate vindeca infecțiile cu CODVID-19” etc.

 practică prețuri care se situează cu mult peste prețul normal al unor produse similare, invocând faptul că acestea ar împiedica sau ar vindeca infecția cu COVID-19.

 Consumatorilor li se reamintește faptul că autoritățile naționale din UE oferă

recomandări oficiale pe baza unor dovezi științifice privind modul de prevenire a

infectării cu COVID-19. În cazul în care găsesc pe platforme online afirmații care nu

sunt susținute de dovezi sau care induc în eroare, consumatorii ar trebui să utilizeze

instrumentele de raportare furnizate de operatorul platformei pentru a semnala

conținutul necorespunzător.

 Comercianții trebuie să acționeze în mod responsabil, să se abțină de la practicile

menționate mai sus și să le interzică, ținând seama de toate instrucțiunile și

recomandările adresate de autoritățile naționale în ceea ce privește măsurile de

protecție împotriva COVID-19.

 În legătură cu un produs denumit pompos Purificator multifunctional  și

prezentat de diferite de personalități între care și un fost astronaut român Asociația

pentru Protecția consumatorilor – ED Botoșani a cerut în scris producătorilor și

distribuitorilor explicații în legătură cu ”calitățile” produsului, modul de funcționare,

existența unor certificări și a unor standarde și nu a primit nici un răspuns. Ca atare a

fost publicat un articol pe rețelele de socializare și mediile administrate de Asociație.

Au fost difuzate pe conturile WhatsApp și Messenger opiniile unor consumatori în

legătură cu acest produs cu un preț ridicat:

 

”Acest produs nu-si merita bani. L-a comandat mama mea dupa ce a tot auzit de el pe tot felul de site-uri dubioase. L-a folosit pentru a „purifica” apa, am testat apa cu un aparat special pentru a verifica daca acest produs functioneaza. Acest produs nu functioneaza deloc, aveti grija sa nu va lasati inselati”!

Au mai fost publicate referiri la: calitatea măștilor sanitare cu titlul ”Ce fel de măști

achiziționăm” sau la prețul unor produse precum spirtul sanitar inclusiv produse în Botoșani al căror preț a atins cote astronomice 650 RON 500 g. Ca urmare prețurile au revenit în limite acceptabile iar numărul producătorilor a crescut.

  • Efectul pe termen lung – mobilizarea mai multor consumatori pentru a-și afirma drepturile, împuternicind cetățenii să ia alegeri în cunoștință de cauză în întreaga UE (inclusiv județul Botoșani și regiunea Moldovei)). ● ce măsuri trebuie luate. Mesajul general al campaniei a fost rezumat după cum urmează: „În calitate de cetățeni europeni, atunci când cumpărați bunuri și servicii în cadrul UE, aveți drepturi comune pentru consumatori, online și offline”.

 

Luna mai

 

Centrul Europe Direct Botoșani a difuzat local elemente ale campaniilor privind protecția cetățenilor în general și a consumatorilor în special în timpul pandemiei de coronavirus, campanii desfășurate de Comisia Europeană cât și de autoritățile naționale din România. O parte din acestea s-au suprapus cu elemente ale campaniei generale de informare a cetățenilor desfășurată de Comisia Europeană privind drepturile consumatorilor în general, precum drepturile privind comerțul online:

 Astfel măsurile de izolare pentru limitarea epidemiei de coronavirus i-au determinat pe mulți botoșăneni să se orienteze spre comerțul online. Centrul Europe Direct Botoșani a informat circa 2300 de ctitori că primul lucru pe care ar trebui să îl cunoască cumpărătorii este faptul că produsele achiziționate de la orice magazin online se pot returna în 14 zile calendaristice, termenul calculându-se începând cu ziua în care produsul a ajuns la client. În caz de nerespectare plângerea se poate depune la oficiul județean, dar și online, pe site-ul instituție guvernamentale http://reclamatii.anpc.ro/Reclamatie.aspx.

Nerespectarea acestor prevederi de către magazinele online se sancționează cu amendă de la 15.000 la 25.000 de lei.

Alte teme abordate:

 Masca protejează. A fost citat medicul Georgiana Matei care spune că ne aflăm întrun „război mondial cu un dușman nevăzut” și are și un sfat pentru cei care cred că

SARS-CoV-2 nu există: „Purtați mască pentru a-i proteja pe cei dragi, dar gândiți-vă

și la noi! Nu vom rezista fără voi!”

 Cum pot fi reduse posibilitățile de contagiune: nu vă atingeți niciodată fața cu

mâinile murdare, exersați distanțarea fizică, evitați locurile aglomerate, reduceți

interacțiunile sociale și spălați-vă frecvent mâinile cu săpun, timp de cel puțin 20 de

secunde. La locul de muncă, angajatorii trebuie să solicite toate protecțiile și

precauțiile necesare pentru a reduce riscul și a le garanta siguranța.

 Cum se merge la terasa, in Europa pe timp de pandemie, (22 mai 2020)

(Cost cafea: 1,30 euro).

1- măsuțe distanțate

2- chelner cu masca si mănuși

3- dezinfectare după fiecare client

4- gel dezinfectant pe măsuță la dispoziția clienților

 Reglementări riguroase pentru călătoriile cu avionul în Uniunea

Europeană.Termoscanarea este recomandat să se facă chiar la intrarea în aeroport

(sau foarte aproape de intrare), în baza unui protocol încheiat între aeroporturi și

autoritățile sanitare din țara respectivă. Controlul temperaturii trebuie să identifice

pasagerii cu temperatura corpului mai mare de 38 grade.

 Cum se călătorește cu mijloacele de transport în comun în Europa? (12.05.2020)

 Cum se merge la dentist pe timpul pandemiei?

 Disciplina la rând la un magazin din Europa.

 Roma pregătește zeci de kilometri de piste pentru biciclete.

 De asemenea Centrul Europe Direct s-a abonat la numeroasele grupuri Facebook

de producători locali constituite în timpul stării de alertă și de urgență și a început să

posteze și să comenteze, venind cu idei din experiența europeană.

Galerie foto: Protecția consumatorilor în timpul pandemiei de coronavirus mai 2020

https://photos.app.goo.gl/hzEfhXgxfkQhFmTd9

 

Luna iunie

 În cursul lunii iunie 2020 Centrul Europe Direct Botoșani a utilizat pentru comunicare pe teme ale consumatorilor pagina specială Facebook ”Consumatori europeni”

(https://www.facebook.com/consumatorieuropeni) .

 Aici au fost postate exemple despre cum sunt organizate piețele agroalimentare în alte țări din Uniunea Europeană (ca de exemplu Roma – Italia).

 De asemenea au fost realizate și prezentate clipuri video de la piețele locale din

Botoșani: (exemplu: ”Se dezmorțește Piața locală” care s-a bucurat de peste 20.000 de vizualizări).

 Pentru sprijinirea micilor afaceri locale au fost prezentate rețete cu bucate tradiționale din zonele Botoșani și Suceava.

 Au fost publicate luări de poziție în ceea ce privește presiunea exercitată de unii de

patroni de restaurante și cafenele pentru nerespectarea regulilor impuse de pandemie. S-au prezentat studii privind măștile medicale sau așa-zis chirurgicale neconforme.

 Au mai fost publicate luări de poziție privind demontarea negaționismului măsurilor

anti-Covid.

 De asemenea unele informații și fotografii false (ca de exemplu o imagine arăta o

mare aglomerație la lajă – spre comparație au fost culese și prostate imagini reale cu

plajele de pe litoral destul de aerisite și bine gospodărite la ora respectivă).

 Au fost prezentate exemple de producători din Botoșani care cultivă legume prin

metode tradiționale.

 Intervențiile Centrului Europe Direct Botoșani prin Asociația pentru protecția

consumatorilor Botoșani publicate în pagina ”Consumatori europeni” s-au bucurat de

o foarte bună vizibilitate fiind accesate de circa 40.000 de internauți (în special

clipurile video), cu peste 1.200 de interacțiuni și zeci de redistribuiri.

 Printre problemele ridicate de consumatori în cadrul comentariilor au fost cele

privitoare la: originea, trasabilitatea și calitatea produselor, încălcarea dreptului de a

alege, prin ocuparea tarabelor din piețe de către așa a ziși producători care prezintă

spre vânzare produse identice la prețuri identice.

 Consumatorii au mai reclamat și prețurile excesiv de mari care nu respectă libera

concurență, mai mari decât pe piețele agroalimentare din Uniunea Europeană. Ei au

lăsat să se înțeleagă că aceste prețuri ar fi fost impuse în prealabil prin înțelegere de

către samsarii piețelor mod neconcurențial.

 Ca soluții Asociația pentru consumatori, Centrul Europe Direct Botoșani a propus

semnalizarea produselor de pe Piața agroalimentară Botoșani prin stegulețe potrivit

locului de origine (extra-Uniunea Europeană, Uniunea Europeană, România și județul Botoșani), cu sprijin din partea grupurilor de consumatori și producători precum și autorităților statului.

 

Luna iulie

Și în cursul lunii iulie activitatea Centrului Europe Direct Botoșani prin structura sa gazdă Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani a avut câteva trăsături specifice: 1. tematica activităților a fost strâns legată de pandemia covid 19 și

mijloace specifice pentru protecția consumatorilor în acest context; 2. modalitatea de

comunicare specifică a fost a fost online; 3. comunicare complexă atât pe paginile Facebook administrate de Centrul Europe Direct Botoșani cât și pe blogul Opinia Consumatorilor și saitul Asociației pentru Protecția C onsumatorilor Botoșani.

Câteva teme abordate în cursul lunii iulie:

 atenționări de călătorie în Europa ;

 lista centrelor de testare covid – ca răspuns la întrebări primite pe adresa Centrului

Europe Direct (la Botoșani spitalul Mavromati) ;

 Povestea unei botoșănence aflate printre primele persoane intrate în carantină în Italia după introducerea măsurilor de carantinare a cetățenilor veniți din România;

 alertă privind măștile neconforme preluată de pe Safety Gate: Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Comisiei europene

https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=main.search&lng=ro;

 informare privind medicamentul Remdesivir care va apare în România cu o denumire specifică prin susținerea Comisiei Europene (tratament pentru circa 30.000 de bolnavi de coronavirus stare gravă începând din prima parte a lunii august).

 informare privind vaccinurile achiziționate în devans de Comisia Europeană pentru

cetățenii Uniunii Europene;

 periodic liste actualizate emise de Ministerul Afacerilor Externe cu condițiile de

circulație și cu regimul pe care îl au diferite țări din Uniunea Europeană față de cetățenii din România :

 Atenționări de călătorie – Europa – COVID-19 link + condiții fiecare țară: Albania,

Austria, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Elveţia, Estonia, Federația Rusă, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia de Nord, Malta, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia.

 Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 din fondul de ajutor european. Demarat la începutul lunii iulie, Programul Operațional Ajutorarea

Persoanelor Defavorizate 2014-2020 din fondul de ajutor european, derulat cu sprijinul Guvernului României a ajuns la Botoșani.

 Preluare apel: In întreaga Europă, grupurile de consumatori cer ca companiile aeriene să respecte dreptul la restituire pentru zborurile anulate. Altroconsumo solicită companiilor aeriene italiene să respecte hotărârea UE privind restituirile companiilor aeriene, după ce autoritatea aviației naționale a lansat o anchetă asupra unor transportatori care ar fi putut încălca reglementările. Grupurile de consumatori din rețeaua BEUC sfătuiesc oamenii din țările lor ce să facă;

 Orice spital din țară poate solicita să fie declarat spital suport COVID și poate primi

fonduri europene pentru a amenaja secții exterioare pentru pacienții infectați cu coronavirus – adică pentru a construi spitale modulare în curte sau pentru a amenaja în acest sens un corp pavilionar pe care îl are separat și pe care îl poate transforma în spital COVID .

 Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor afirmă că nu există dovezi

științifice că alimentele sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a noului coronavirus, în prezent neexistând informații disponibile privind prezența pe alimente a virusului responsabil de COVID-19 și supraviețuirea acestuia în alimente, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor.

 Pe 27 iulie, municipalitatea botoşăneană a început să distribuie persoanelor cu

handicap grav şi accentuat produse alimentare şi de igienă, asigurate prin Programul

Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2020.

  • Materiale complementare: publicații de la Comisia Europeană și Centrul Europe

Direct; premii și materiale promoționale oferite de Centrul Europe Direct

 

 Miercuri, 22 iulie, Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani, structura

gazdă a Centrulului Europe Direct Botoșani, a demarat o acțiune care urmărește, o

regulă mai puțin respectată în comercializarea produselor și anume trasabilitatea (cunoașterea drumului de la fermă până la punctul de desfacerea produsului respectiv).

 Astfel, la cererea și cu acordul mai multor producători locali și consumatori din

Botoșani, au fost distribuite în mod gratuit stegulețe care au pe o față drapelul Uniunii

Europene, drapelul României sau / și stema județului Botoșani iar pe verso sigla

Asociației pentru Protecția Consumatorilor Botoșani, respectiv a Centrului Europe

Direct.

 Stegulețele urmăresc să arate consumatorilor că produsele expuse spre vânzare în Piața Mare Botoșani sunt originare din Botoșani, respectiv România, Uniunea

Europeană sau alte state din afara Uniunii Europene.

 Pe parcurs au apărut și producători care au declarat că derulează mici proiecte cu

finanțare europeană. Aceștia au primit drept recunoaștere stegulețe cu drapelul

Europei.

 Acțiunea a fost bine primită atât de producătorii locali cât și de consumatori care s-au arătat imediat interesați de marfa expusă.

 Declararea calității de producător local prin expunerea stegulețelor se face pe

răspunderea micilor comercianți, mizând pe faptul că aspectul și calitatea mărfii

vorbesc de la sine.

 Acțiunea va continua iar Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani are la

dispoziție stegulețe și pentru marfă provenită din alte țări din Uniunea Europeană cât

și din afara Uniunii Europene.

  • Materiale complementare: stegulețe de la Comisia Europeană și Centrul Europe

Direct; premii și materiale promoționale oferite de Centrul Europe Direct

 

În august, activitatea Centrului Europe Direct Botoșani prin

structura sa gazdă, Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani a avut mai multe caracteristici specifice: 1. tema activităților a fost strâns legată de pandemia Covid 19 și mijloacele specifice de protecție a consumatorilor în acest context. Temele au fost legate de alte subiecte conexe: locuri de muncă, servicii de învățământ, fonduri europene; 2. modul specific de comunicare a fost online; 3. Comunicare complexă atât pe paginile de Facebook gestionate de Europe Direct Botoșani, cât și pe blogul „Opinia consumatorilor” și pe site-ul

Asociației pentru Protecția Consumatorilor Botoșani.

 

Câteva teme discutate în august:

  • alerte de călătorie în Europa;
  • alerte cu privire la păstrarea distanței și în special la necesitatea de a purta măști
  • informații despre vaccinurile achiziționate în avans de către Comisia Europeană pentru cetățenii Uniunii Europene inclusiv România;
  • liste actualizate periodic publicate de Ministerul Afacerilor Externe cu condițiile de

circulație și regimul diferitelor țări ale Uniunii Europene în ceea ce privește cetățenii români:

  • Programul de asistență operațională pentru persoanele defavorizate 2014-2020 al fondului european de ajutor. Lansat la începutul lunii iulie, programul operațional de ajutor pentru persoanele defavorizate 2014-2020 al fondului european de ajutor, desfășurat cu sprijinul guvernului român, a ajuns la Botoșani.

 Acțiunile Centre Europe Directe din august 2020 au vizat, de asemenea,: probleme de biodiversitate și dezvoltare durabilă rezolvate la Botoșani prin înființarea de noi

facilități, deschiderea anului școlar (condiții, recomandări și restricții), fonduri

europene și ajutor obținut de România și județul Botoșani în special în condițiile

pandemiei, dezinformare și teoriile conspirației (am realizat și o pagină specială pe

blogul nostru ”Opinia Consumatorilor”), evoluția prețurilor (care se dovedește

favorabilă pentru unele produse precum pâinea și carnea).

  • Memento: în toată Europa, grupurile de consumatori solicită companiilor aeriene să respecte dreptul la rambursare pentru zborurile anulate. Grupurile de consumatori din rețeaua BEUC îi sfătuiesc pe locuitorii țării lor despre calea de urmat;
  • Materiale complementare: publicații de la Comisia Europeană și Centrul Europe

Direct; premii și materiale promoționale oferite de Centrul Europe Direct

 

 

În Septembrie 2020, Europe Direct Botoșani a susținut cel puțin 14 subiecte cu privire la campania pentru drepturile consumatorilor. Au fost discutate patru teme principale: 1. pandemia virusului covid cu o subtemă specială, și anume drepturile pasagerilor de pe companiile aeriene (7 informații); 2. protecția mediului (3): 3. risipa alimentară (2) și 4. distribuirea ajutorului din partea Uniunii Europene către populația din Botoșani.

Unele subiecte abordate de Centrul Europe Directe Botosani care au atras atenția: ● harta detaliată a ratelor infecției cu coronavirus în fiecare localitate a Botoșaniului ● principalele județe cu cele mai multe cazuri de infecții covid-19 și numărul total de cazuri pe categorii de vârstă ● Uniunea Europeană testează o platformă care va unifica aplicații de urmărire a contactelor covid 19 ● pasageri abandonați pe aeroportul din Salcea ● aproape 4 milioane de măști aduse la Botoșani împotriva covid- 19 ● există dovezi ale eficienței măștilor ● ce soluții a găsit Europa pentru a deschide școlile ● Ziua internațională de conștientizare a risipei de

alimente ● „Eco-insula” cel mai modern instrument de colectare și selecție de deșeuri

prezentat municipalității Botoșani ● Programul casei eficiente din punct de vedere energetic a început.

Campania a fost susținută prin rubrica specială ”Euro consumatori” de pe site-ul Centrului Europe Direct Botoșani cu 14 apariții, pe blogul ”Opinia consumatorilor”, pe pagina FB ”Consumatori europeni” cât și pe paginile Facebook ”Europe Direct Botoșani” și ”Europe direct Botoșani multimedia” peum și pe contul Twitter. O serie de postări au fost distribuite și preluate pe grupurile de discuții Facebook din Botoșani.

 

În ceea ce privește informarea consumatorilor botoșăneni, în luna octombrie 2020

atenția Centrului Europe Direct Botoșani a fost concentrată pe teme generate de

pandemie. Opinia publică din Botoșani a fost ținută la curent în legătură cu: ●

evoluția pandemiei în Europa ● măsurile luate în diverse state europene ● evoluția

situației în ceea ce privește vaccinarea și tratamentele aplicate în infecția cu

coronavirus.

 În strânsă legătură cu aceasta au fost diseminate inițiativele Comisiei Europene în

domeniu, în special în ceea ce privește campaniile de vaccinare.

 Alte teme strâns legate de informarea consumatorilor au fost: ● situația gravă a

drumurilor din județul Botoșani care ar putea fi finalizate cu fonduri europene ●

Pactul pentru o Europă verde ● situația învățământului în contextul pandemiei.

 Câteva subiecte atinse pe rețelele de socializare administrate de Centrul Europe Direct Botoșani care se bucură de atenția publicului: 1. Coronavirus în Europa: situația gravă a României 2. prezentarea filmului ”30 de ani și 15 minute” despre o mamă care și-a pierdut copiii într-un accident de circulație, datorită drumurilor necorespunzătoare și refuzului de a finanța execuția proiectelor cu fonduri europene 3. programul alimentar mondial PAM Laureat al premiului Nobel pentru Pace în 2020. Programul a fost premiat pentru eforturile de combatere a foametei și pentru contribuția laîmbunătățirea condițiilor de pace din zonele de conflict. Uniunea Europeană acontribuit cu peste 1,5 miliarde de euro la derularea proiectului. 4. dezbatere în directcu 5 jurnaliști români din Europa ”Cum schimbăm România?” 5. Campania devaccinare inițiată de Comisia Europeană și îndatoririle statelor membre în legătură cuaceastă campanie: access ușor și prețuri abordabile pentru vaccinuri, asigurarealanțului frigorific, acces simultan la vaccinuri, vaccinarea pe etape, categoriile grupurile prioritare: lucrătorii din unitățile de Asistență Medicală, persoanele în vârstă de peste 60 de ani, persoanele vulnerabile din cauza stării de sănătate, lucrătorii care asigură servicii esențiale, persoanele care nu pot practica distanțarea socială, grupurile dezavantajate din punct de vedere social și economic. 6. unități de învățământ în scenariul roșu din Municipiul Dorohoi și Municipiul Botoșani precum și din unele comune ale județului Botoșani.

 

În cursul lunii noiembrie ca și în alte luni ale anului 2020 activitățile Centrului

Europei Direct la acest capitol au fost concentrate pe urmărirea trasabilității

produselor în drumul de la fermă la consumatori, unul dintre obiectivele cheie

prezente în discursurile privind starea Europei rostite de doamna Ursula von der

Leyen, președinta Comisiei Europene. În paralel am observat discret și măsurile

care se iau în piețe, magazine, supermarketuri, pentru protejarea cetățenilor în

decursul pandemiei. Tema trasabilității produselor de la ferma la consumator cât

și măsurile pentru combaterea efectelor pandemiei se bucură de o largă audiență în

rândul cetățenilor botoșăneni care au numeroase opinii exprimate de altfel și în

comentariile adresate Centrului Europe Birect Botoșani, paginii ”Consumatori

europeni”.

 Activități complementare și independente desfășurate de Centrul Europe Direct –

Asociația pentru Protecția Consumatorilor în cursul lunii noiembrie 2020:

 participare la dezbaterea proiectului de act normativ ”Codul comunicațiilor

electronice” prin intermediul APC România, publicarea unor documente privind

evoluția pandemiei covid în județul Botoșani. Spre exemplu un document emis de

Direcția de Sănătate Publică Botoșani a avut peste 23.000 de vizualizări pe pagina

Facebook ”Consumatori europeni” și zeci de distribuiri și comentarii. De asemenea o

situație privind totalul cazurilor din Botoșani și numărul de noi infectați a avut peste

5.000 de vizualizări pe aceeași pagină.

 Centrul Europe Direct Botoșani a diseminat activ, vineri, 20 noiembrie 2020

Reuniunea rețelei europene a centrelor pentru consumatori care a sărbătorit cea de a 15-a aniversare, cu prezența lui Didier Reynders, Comisarul european pentru justiție.

 În cadrul unei videoconferințe oficiale desfășurate la nivelul administrației

prezidențiale am intervenit la rubrica de comentarii pentru a cere accelerarea punerii

efective în funcțiune a Spitalului de îngrijiri paliative din Botoșani. Prin simplificarea

procedurilor de achiziții publice și depășirea altor piedici birocratice spitalul ar putea

fi racordat la utilități și ar deveni suport covid. Astfel se poate suplimenta cu peste 80

de locuri dotate cu alimentare la oxigen necesarul din județul Botoșani și ar putea fi

degrevată secția de terapie intensivă a Spitalul Județean care este supraaglomerată și prin urmare prezintă pericol de accidente.

 Centrul Europe Direct Botoșani preia în mod activ video conferințele organizate de

publicația locală Monitorul de Botoșani. Astfel pe data de 17 noiembrie tema a fost

”Hai să ne lăsăm de fumat în pandemie”.

 Pagina ”Consumatori europeni” de Facebook a câștigat 145 de noi aprecieri pe luna noiembrie 2020.

 Videoclipurile realizate în piețe cu tema trasabilității produselor de la ferma la

consumatori și respectării regulilor de pandemie au întrunit circa 20.000 de

Galerie foto:

https://photos.app.goo.gl/rgCaPEA17KDJDGiv7

https://photos.app.goo.gl/hHbgnv5zyGcZnp5T6

 

Lasă un răspuns