Italia consideră România o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic. Pentru a evita importarea unor noi focare de coronavirus, autorităţile au hotărât să prelungească până pe 7 septembrie obligaţia de izolare la domiciliu a tuturor persoanelor care au avut contact cu ţara noastră. La intrarea în Italia, acestea vor completa un formular cu adresa şi numărul de telefon la care vor fi verificate periodic.