Category Archives: Revista presei locale
Ziua Francofoniei marcata si in pandemie de oficialitati botosanene si oaspeti de seama – GALERIE FOTO – Despre Botosaniul interzis
La manifestările organizate de Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani la Secția de limbi străine, cu sprijinul Consiliului Județean și cu concursul important al studentului Octavian Eusebiu Halici, au participat personalități importante ale spațiului francofon, precum: Jean-Michel Invernizzi, președinte filialei din România a Uniunii Francezilor de Pretutindeni, Muriel Augry-Merlino, directorul Institutului Francez din Iași, Cătălina Spînu, consilier pentru Protocol, relații diplomatice și parteneriate în cadrul Biroului Regional pentru țările Europei Centrale și Orientale al Organizației Internaționale a Francofoniei și Bruno Demail, jurist, mediator și negociator internațional, reprezentant al Universității București
3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Știri Botoșani, Actualitate – Stiri.Botosani.Ro
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este marcată în fiecare an la 3 decembrie, cu scopul de a promova și implementa programele destinate îmbunătățirii condițiilor de viață pentru aceste categorii sociale defavorizate.
Marcarea International Day of People with Disability are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora
3,3 milioane de lei alocați pentru modernizarea drumurilor în județul Botoșani
Suma de 3,3 milioane de lei a fost alocată pentru modernizarea drumurilor dintr-o comună din județul Botoșani, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Investiția se va realiza în comuna Vlăsinești, care a obținut finanțare pentru „Modernizare drum comunal si drumuri sătești”. Primăria Vlăsinești urmează să analizeze ofertele primite.
Sursa: Botosani News
APIA Botoșani: Până la 31 mai, fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2018!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judetean Botosani informează până la data de 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor județene/locale APIA, fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2018.
Totodată, reamintim că în conformitate cu art. 1 din Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 24/23.01.2018, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca începând cu luna iunie 2018 să respecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b), c), d) și e), astfel:..
Continuă pe StiriBotosani.ro
Parcul Cornişa încă este în şantier
Şedinţă la cel mai înalt nivel pentru Parcul Cornişa. Pornind de la faptul că foarte mulţi botoşăneni aşteaptă cu interes deschiderea acestei zone de agrement, primarul Cătălin Flutur i-a convocat la primărie pe directorii generali ai firmelor care încă mai lucrează în acea zonă.
Sursa: Monitorul de Botosani
Ecotic merge și la sate: CAMPANIE de amploare pentru vechiturile electrice și electronice
Campania Ecotic „Stația de reciclare” vine din nou la Botoșani, însă nu doar în municipiul reședință de județ.
Evenimentul va fi organizat în colaborare cu Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Ecoproces și cu sprijinul Ecorec Recycling, în două etape: 16 – 30 mai și 15 – 29 iunie, timp în care cetățenii din Botoșani pot aduce și preda spre reciclare echipamente electrice și electrocasnice (DEEE), la punctele mobile de colectare.
Sursa: Botosaneanul.ro
37 milioane de euro cifră de afaceri și noi angajări la o companie sută la sută botoșăneană
Electroalfa, grup specializat în realizarea de echipamente electrice de joasă şi medie tensiune, dar şi în proiecte la cheie din domeniul energetic, crede că un sfert din businessul bugetat pentru acest an la nivel de grup va veni din pieţele externe.
Sursa: Botosaneanul.ro
Încă patru unităţi au primit titlul de Şcoală Europeană
Şcoala Gimnazială nr.17, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Liceul „Alexandru cel Bun” şi Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” au primit certificatul de „Şcoală Europeană”.
La cea de a XV-a ediţie a acestei competiţii naţionale au participat 112 unităţi de învăţământ, iar 61 au primit certificatul de „Şcoală Europeană“.
Sursa: Monitorul de Botosani
Proiect inedit pentru comunicare prin artă
Asociaţia culturală „Vis de Artist”, în parteneriat cu Cercul Militar Botoşani, organizează duminică, 20 mai, manifestarea intitulată „Alternative în muzică”. Atelierul va fi susţinut de prof. dr. Cătălina Constantinovici şi prezintă, în mod interactiv, opţiuni de accesare a muzicii de către oricine iubeşte această artă. Fiind destinat persoanelor de orice vârstă, atelierul muzical este deschis copiilor, părinţilor, bunicilor, iubitorilor de muzică şi frumos.
Sursa: Monitorul de Botosani
Târg cu muzică populară la Popăuţi
În acest weekend, la Staţiunea de Cercetare Popăuţi va fi organizat Târgul Expoziţional de Miei, Pielicele, Plante Tehnice şi Produse Tradiţionale. La evenimentul care va debuta sâmbătă începând cu ora 11.00 şi-a anunţat prezenţa şi ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Sursa: Monitorul de Botosani