Întâlniri de lucru ale ministrului Agriculturii cu conducerile Agenţiilor de Plăţi

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Petre Daea, a avut în data de 18 ianuarie 2017 întâlniri cu conducerile celor două agenţii de plăţi din subordinea MADR, respectiv Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA) şi Agenţia de Plăţi pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Ministrul a comunicat conducerii AFIR necesitatea creșterii absorbției fondurilor europene prin refacerea ghidurilor solicitantului, prin îmbunătățirea procedurilor de lucru astfel încât să se simplifice procesul de accesare a fondurilor și de implementare a proiectelor și prin implicarea exemplară a întregului personal al AFIR pentru susținerea beneficiarilor și acordarea acestora a sprijinului necesar implementării cu succes a investițiilor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Sursă: Întâlniri de lucru ale ministrului Agriculturii cu conducerile Agenţiilor de Plăţi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: