Monthly Archives: august 2016
Atelierele FILIT pentru traducători Ipotești, 2016
ATELIERELE FILIT PENTRU TRADUCĂTORI IPOTEŞTI
Începând cu 01 septembrie 2016, la Ipoteşti se desfăşoară cea de-a doua ediţie a Atelierelor FILIT pentru traducători, proiect iniţiat de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi derulat în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, ca parte integrantă a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere 2016. Timp de zece zile, douăzeci de traducători literari din paisprezece ţări îşi vor continua sau definitiva proiectele de traducere din literatura română clasică, modernă şi contemporană. În cadrul Atelierelor de la Ipoteşti se va desfăşura, în intervalul 7-8 septembrie, Simpozionul consacrat traducerii literare al cărui scop este schimbul de idei şi de perspective traductologice propuse de fiecare dintre traducătorii participanţi, implicaţi prin propriul demers traductiv în mai buna cunoaştere şi promovare a literaturii române în ţările de origine.
Partener al evenimentului este Centrul Europe Direct Botoșani
Memorialul Ipoteşti −
Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu
Pesticide cu efecte devastatoare pentru sănătatea consumatorilor
Comunicat de presă APC România transmis prin intermediul APC Botoșani
Într-un fruct/legumă cumpărat/ă din hipermarket/piață agroalimentară poate să existe până la 7 tipuri de pesticide!
42% din fructele autohtone analizate în anul 2015 au fost depistate cu reziduuri de pesticide.
18% din legumele autohtone analizate în anul 2015 au fost depistate cu reziduuri de pesticide.
48% din fructele autohtone analizate în anul 2014 au fost depistate cu reziduuri de pesticide.
35% din legumele autohtone analizate în anul 2014 au fost depistate cu reziduuri de pesticide.
31.08.2016
Pesticidele sunt substanțe sau combinații de substanțe care au efecte negative pentru dăunătorii vii ai omului și ai resurselor necesare vieții omului, în special cei din agricultură și zootehnie. În pesticide sunt încorporate ingrediente biologic active, foarte toxice, care, din păcate, acționează și asupra componentelor vii nedăunătoare, fiind deci periculoase pentru mediu și pentru om, motiv pentru care fac obiectul unor reglementări numeroase.
Printre efectele cele mai cunoscute ale pesticidelor asupra sănătății oamenilor sunt indicate cloracneea (acnee cu erupții cutanate, cauzată de clor) – în cazul pesticidelor organoclorurate, dar și dezorientarea, anxietatea, depresia și chiar comportamentul paranoid – în cazul pesticidelor organofosforice. Diverse alte pesticide sunt responsabile pentru o gamă largă de efecte: slăbiciune, tremur, spasme musculare, crampe, transpirație, vărsături, respirație grea, vedere încețoșată, pierderea cunoștinței și chiar deces.
Pe lista celor mai periculoase pesticide folosite în lume regăsim: DDT (diclor-difenil-tricloretan), care are zeci de denumiri comerciale, cu o largă arie de acțiune și foarte eficient dar foarte periculos, interzis în multe țări; heptaclorul, care se concentrează în țesuturile grase; aldrinul și dieldrinul, care rezistă în mediu mulți ani; endrinul, care persistă în sol peste 12 ani; hexaclorbenzenul, care trece lejer prin placentă de la mamă la făt; dioxinele și furanii, foarte periculoase prin instalarea de defecte genetice și mortalitatea embrionilor, detectate până și la organismele de la polii planetei.
Pesticidele ajung în corpul omului pe multe căi, cele mai importante fiind consumul de alimente tratate / contaminate cu pesticide, consumul de apă potabilă contaminată, pătrunderea prin respirație și absorbția prin piele; consumul de alimente este de departe calea cea mai importantă, cu mult peste consumul de apă și respirație. Cum dieta modernă se bazează major pe consumul de fructe și legume proaspete, este de înțeles că riscul pătrunderii unor cantități mari de pesticide în corpul uman este cât se poate de îngrijorător.
Se vorbește despre un efect toxic direct al pesticidelor (când efectele produse sunt repede vizibile) și despre un efect toxic indirect (când efectele sunt mai târzii și generate de substanțe provenite din prelucrarea pesticidelor de către organism; aceste efecte sunt cunoscute tardiv și sunt foarte grave – malformații, mutații, sterilitate, cancer). Studii mai vechi și mai noi pun în evidență degradarea sistemului reproducător la animale și la om ca urmare a contaminării cu pesticide. Atrazina, unul din cele mai mult folosite erbicide fusese dovedită ca fiind un factor de provocare a anomaliilor sexuale (alterând semnalele hormonale în celulele umane), mai recent fiind incriminată pentru fenomenul de feminizare a bărbaților.
Pentru a vedea cât de bine comunică instituțiile statului cu reprezentanții consumatorilor, precum și protecția asigurată consumatorilor, am realizat următorul demers instituțional. În data de 12 iulie 2016 am solicitat Autorității Naționale Sanitară Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor să răspundă la următoarele întrebări:
- dacă A.N.S.V.S.A. efectuează controale privind cantitatea de pesticide din legumele și fructele autohtone, comercializate în piețele agroalimentare;
- dacă A.N.S.V.S.A. efectuează controale privind cantitatea de pesticide din legumele și fructele provenite din import, atât din statele membre UE, cât și din statele non UE;
- dacă A.N.S.V.S.A. efectuează controale tematice la suprafețele cu fructele/legumele cultivatede către producătorii români;
- dacă producătorii români au obligația de a ține un registru privind tratamentele efectuate asupra legumelor/fructelor.
ANSVSA ne-a raspuns la întrebările de mai sus în data de 18 august 2016.
Totodată, Asociația Pro Consumatori a solicitat în data de 13 iulie 2016 Ministerului Agriculturii să răspundă la următoarele întrebări:
- dacă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile de specialitate,efectuează inspecții privind utilizarea de pesticide de către producătorii autohtoni de fructe și legume, precum și utilizarea de substanțe chimice folosite pentru maturarea/coacerea unor legume (de exemplu, roșii);
- dacă legislația în vigoare prevede obligativitatea efectuării unor astfel de inspecții la locul producerii fructelor și legumelor;
- dacă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile de specialitate, verifică legalitatea comercializării pesticidelor permise în România și a altor tipuri de substanțe folosite pentru maturarea forțată a legumelor;
- care sunt substanțele folosite pentru maturarea forțată permise de legislația din România;
- cum se asigură informarea consumatorilor despre tratamentele chimice efectuate asupra fructelor/legumelor destinate consumului;
- dacă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a derulat sau derulează campanii de informare privind potențialele pericole ale consumului de fructe/legume maturate forțat și cu conținut de pesticide peste limitele admise.
Ministerul Agriculturii nu ne-a transmis niciun răspuns până la data transmiterii acestui comunicat!
În anul 2015 a luat ființă Autoritatea Națională Fitosanitară, iar din raportul de activitate al acestei instituții reiese că la urmatoarele legume: pătrunjel frunze, ceapă verde, spanac, salată au fost găsite probe neconforme cu prevederile regulamentului nr. 396/2005, privind conținutul de: carbendazim, tiofanatmetil, propiconazol, cipermetrin, clorpirifos, clortalonil, dimetoat, dimoxistrobin, fenhexamid, iprovalicarb, triadimenol. În anul 2015 probele de fructe, care au avut reziduuri de pesticide în proporție mai mare, raportat la numărul de probe analizate, au fost: strugurii de masă, strugurii de vin, merele, căpșunile, cireșele și caisele. Pesticidele detectate frecvent, în anul 2015, în probele de fructe sunt: carbendazim, tebuconazol, clorpirifos, iprodion, boscalid, pirimetanil, ciprodinil, fluopicolide. În anul 2015 s-au depistat reziduuri de pesticide în 42,36% din probele de fructe analizate și în 17,95% din probele de legume analizate.
„Câți consumatori țin seama de avertizările asupra pericolelor din fructele de extrasezon, de faptul că aproape fără excepție legumele și fructele în extrasezon sunt în multe cazuri OMG și sunt intens tratate chimic și fizic? Dar sunt mulți consumatori care au nedumeriri legate de lipsa gustului, a savorii, a dulceții etc. din fructele atât de arătoase. Cei care se informează află că cele mai multe fructe și legume OMG sunt proiectate să reziste atacului diverșilor dăunători și să asigure producții mari (sacrificând caracteristicile de consum), că transportul la temperaturi scăzute pe durate mari de timp prilejuiește modificări ireversibile în conținutul de zahăr (și implicit gustul) unor fructe și legume, că tehnicile de iradiere și tratare cu pesticide au efecte devastatoare pentru sănătatea consumatorilor etc.” Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.
„Peste 20% dintre legumele și cerealele comercializate la noi conțin pesticide, unele toxice pentru creier. Chiar și fructele cunoscute, cum a fi strugurii sau cireșele, trebuie consumate în sezonul lor și mai puțin din import. Chiar dacă arată mult mai bine, sunt mari și frumoase, fructele din import sunt grăbite în creșterea lor. Dintre legume cele mai lipsite de pesticide sunt varza, ceapa și mazărea, pe când vinetele, roșiile, ardeiul și merele sunt cele mai afectate. Sugerez pacienților mei să consume legume și fructe autohtone, în sezonul lor și să mănânce cât mai simplu și variat. Astfel, vor intra în contact cu mici cantități de conservanți, fungicide sau pesticide și vor fi mai sănătoși.” Dr. Florin Ioan Bălănică, Specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică, Fondator al „Școlii pentru Sănătate și Longevitate”, Membru al „Academiei Americane de Nutriție și Dietetică”, Reprezentant pentru România al „Organizației Europene pentru Medicina Stilului de Viață” (ELMO).
“Din păcate, consumatorul român nu are posibilitatea să verifice dacă legumele/fructele achiziționate dintr-o piață agroalimentară sau dintr-un hipermarket conțin reziduuri de pesticide. Informațiile prezentate consumatorului în marile magazine, de tip hipermarket, cu privire la legumele/fructele aflate la vânzare, se referă doar la: țara de origine, clasa de calitate și prețul per unitatea de vânzare, și foarte rar, sunt menționate informații privind tratamentele chimice aplicate după recoltare. Pentru consumatori, în special pentru cei vulnerabili (copii, femei însărcinate, vârstnici și cei cu afecțiuni medicale cronice), sunt importante informațiile referitoare la tratamentele chimice aplicate legumelor/fructelor după recoltare. Acest tip de date îi poate ajuta să facă alegeri în cunoștință de cauză și să evite anumite afecțiuni medicale generate de aceste substanțe chimice. Totodată, instituțiile statului, respectiv Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Autoritatea Națională Fitosanitară, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nu aduc la cunoștința consumatorilor rezultatele acțiunilor de control întreprinse, nu se implică în campanii de informare și educare prin intermediul cărora consumatorii să fie informați despre efectele nocive asupra sănătății a acestor pesticide, despre infrastructura existentă la nivel național etc. Dacă consumatorii ar fi educați în acest sens, ar putea să capete deprinderi privind solicitarea de informații de acest tip, ar putea face alegeri conștiente, numai în funcție de absența încărcăturii chimice a legumelor/fructelor.” conf. univ. dr. Costel Stanciu – președintele Asociației Pro Consumatori.
Printre măsurile de prevenire a acestor efecte, cea mai comună și comodă este spălarea legumelor și fructelor înainte de consum, majoritatea pesticidelor cu care vin în contact aceste produse având proprietatea de a trece, într-o anumită măsură, în apa de spălare. O altă măsură, relativ comodă, constă în alegerea atentă a mărfii, situație care impune însă o minimă cunoaștere a caracteristicilor acesteia. Cum nu toți consumatorii au avut o grădină de legume sau o livadă cu pomi fructiferi, există mulți consumatori care sunt victimele unor zvonuri contradictorii, deseori interesate. Un sfat vechi referitor la fructe sugera că acolo unde există semne de viață în fruct (un măr viermănos, adică) e semn că produsul e „bio“. Numai că, de mai mulți ani, toate fructele comercializate sunt „de post“, semn al alinierii la o cerință explicită de salubritate din partea consumatorilor, salubritate care are însă un preț pentru sănătate. În contextul completat cu problematica organismelor modificate genetic – OMG, au apărut sfaturi care invită consumatorul la evitarea fructelor și legumelor care arată impecabil și alegerea acelora care au mici semne ale vizitei vreunei insecte sau alte vietăți. Tot legat de aceste sfaturi atrage atenția îndemnul de a curăța legumele și fructele de coajă, ca măsură a diminuării conținutului de pesticide introduse în organism, plecând de la ideea că cel mai mare conținut de pesticide este localizat în coajă. Or, trebuie considerat și faptul că în coajă sunt concentrate mare parte a conținuturilor de vitamine și de minerale atât de valoroase pentru consumator. Din aceste alăturări de reguli, a rezultat că spălarea fructelor și legumelor este bine să se facă temeinic, chiar cu o perie (unde este posibil), în apă rece (fără produse de spălare!), apoi menținerea produselor spălate în apă rece încă 1-2 minute; sfatul de a adăuga puțin bicarbonat de sodiu în apa de repaus este pertinent, la fel ca și cel de a pune puțin oțet în apa respectivă.
Studiul complet poate fi citit aici.
Atelier de meșteșuguri tradiționale – Ipotești 2016
Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu a organizat în perioada 17-27 august 2016, ATELIERUL DE MEŞTEŞUGURI TRADIŢIONALE, ediţia a VI-a.
Proiectul are formatul unui atelier şcoală, în care copii de diferite vârste sunt initiaţi în tainele unor tehnici de lucru şi materiale specifice artelor tradiţionale.
Expoziţia cu vânzare a specialiştilor invitaţi la atelier a fos deschisă joi, 18 august, începând cu ora 13:00, în Sala de expoziţii temporare Horia Bernea.
Atelierul de meșteșuguri s-a închis vineri, 26 august, ora 13:00, cu Târgul ucenicilor.
Invitaţi:
• ANGELA PAVELIUC OLARIU – prof. dr. etnograf (Iași)
• NIțU LAURENțIU – sculptură în lemn şi împletituri din sfoară (Călăraşi)
• Virgil Moldovan – sculptură în lemn (Mănăstirea Humorului)
• GHEORGHE STANCIU – pictură pe sticlă (Botoşani)
• ȘTEFAN GROZA – sculptură în lemn (Baia Mare)
• ȘTEFANIA RUS GROZA – pictură (Baia Mare)
• KLARA JURJE TUROCZI – ceramică şi icoane pe sticlă (Baia Mare)
Coordonator proiect: Marius Ştefanachi, restaurator lemn – Memorialul Ipoteşti
Partener al priectului: Centrul Europe Direct Botoșani
Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu a organizat în perioada 17-27 august 2016, ATELIERUL DE MEŞTEŞUGURI TRADIŢIONALE, ediţia a VI-a.
Proiectul are formatul unui atelier şcoală, în care copii de diferite vârste sunt initiaţi în tainele unor tehnici de lucru şi materiale specifice artelor tradiţionale.
Expoziţia cu vânzare a specialiştilor invitaţi la atelier a fos deschisă joi, 18 august, începând cu ora 13:00, în Sala de expoziţii temporare Horia Bernea.
Atelierul de meșteșuguri s-a închis vineri, 26 august, ora 13:00, cu Târgul ucenicilor.
Invitaţi:
• ANGELA PAVELIUC OLARIU – prof. dr. etnograf (Iași)
• NIțU LAURENțIU – sculptură în lemn şi împletituri din sfoară (Călăraşi)
• Virgil Moldovan – sculptură în lemn (Mănăstirea Humorului)
• GHEORGHE STANCIU – pictură pe sticlă (Botoşani)
• ȘTEFAN GROZA – sculptură în lemn (Baia Mare)
• ȘTEFANIA RUS GROZA – pictură (Baia Mare)
• KLARA JURJE TUROCZI – ceramică şi icoane pe sticlă (Baia Mare)
Coordonator proiect: Marius Ştefanachi, restaurator lemn – Memorialul Ipoteşti
Partener al priectului: Centrul Europe Direct Botoșani
Festivalul Diversității Multiculturale de la Botoșani – program
FESTIVALUL DIVERSITĂȚII MULTICULTUALE
BOTOȘANI, 2-4 SEPTEMBRIE 2016
VINERI, 2 SEPTEMBRIE 2016
-
09.00 – Pietonalul Unirii – Deschiderea Festivalului – Expoziție foto surprinzând viața minorităților în cele 3 județe de intervenție a proiectului (Botoșani, Bistrița Năsăud și Iași)
-
10.00- 11.00 –Primăria Botoșani – Workshop de lectură – impresii ale tinerilor botoșăneni cu privire la lucrări celebre ale reprezentanților minorităților (colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani)
-
11.00-13.00– Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani – Tur de oraș în zone marcate de amprenta minorităților – armeni, evrei, lipoveni, romi
-
17.00 – Zona scenei – Bulevardul Mihai Eminescu – Degustare bucate tradiționale aparținând minorităților
-
17.00- 18.00– Scenă- Bulevardul Mihai Eminescu -Filarmonica Botoșani
SÂMBĂTĂ, 3 SEPTEMBRIE 2016
-
10.00 –11.00 Parcul Mihai Eminescu – Ateliere participative, jocuri şi activităţi pentru copii (face painting, jocuri interculturale, concursuri de desene pe asfalt) în colaborare cu Teatrul de Păpuși Vasilache, cu participarea actorilor Marius Rusu si Anamaria Chelaru
-
11.00-13.00 – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani – Tur de oraș în zone marcate de amprenta minorităților – armeni, evrei, lipoveni, romi
-
16.45 -17.00 – Primăria Municipiului Botoșani – Parada portului tradiţional; flashmob
-
17.00 -18.00 – Scenă- Bulevardul Mihai Eminescu – Spectacol de dansuri şi cântece tradiţionale ale etnicilor –lipoveni, greci, armeni, romi, români, maghiari, etc
-
18.00-20.00 – Scenă – Bulevardul Mihai Eminescu – Spectacol pentru copii: Lumea mascotelor Cheia Sol, coordonator prof. Oana Pușcașu.
-
18.00- 20.00– Casa Tineretului – Spectacol de teatru – Strunga dintre moarte și viață, Spectacol de Florin Kevorkian, pus în scenă de actorii Teatrului Mihai Eminescu, cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, sucursala Botoșani –președinte Cristian Lazarovici și Asociația Pro Urban
DUMINICĂ, 4 SEPTEMBRIE 2016
-
17.30 – 18.30– Scenă – Proiecție film în aer liber – Documentarul ”Povestea etniilor din Iași, Botoșani și Bistrița Năsăud”, realizat în cadrul proiectului – 60 min
-
18.30-19.30 – Scenă- Bulevardul Mihai Eminescu- Asociația Culturală Arlechin- Instantanee multiculturale – din program: balet, dans, teatru, muzică
-
19.30- 22.30 – Scenă- Bulevardul Mihai Eminescu – Spectacol live prezentat de Liviu Sorinel și susținut de:
19.30-20.00: Miruna Buză – reprezentantă din Botoșani la show-ul X Factor;
20.00- 20.50 – Nicole Cherry& Band – revelația muzicii pop și raggae românești
21.00 – 22.30: Ianna Novac – solistă pop&pop opera din Chișinău, fostă componentă a trupei ASIA; Mediana Vlad – solistă pop și pop opera, vocea studiourilor Walt Disney în România, D.I.O.S. symphonic pop rock orchestra, dirijor Tiberiu Oprea
Festivalul Diversității Multiculturale de la Botoșani – ediția a doua
COMUNICAT DE PRESĂ
Nicole Cherry, Ianna și Mediana Vlad – live la Botoșani
pe scena Festivalului Diversității Multiculturale
Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistrița și cu Asociația “Iubire și Încredere’’ Iași organizează, în perioada 02-04.09.2016, cea de-a doua ediție a Festivalului Diversității Multiculturale de la Botoșani. Evenimentul face parte din proiectul “Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în județele Botoșani, Bistrița–Năsăud și Iași’’, implementat în cadrul Programul PA17/RO13 -“Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european″ finanțat prin Granturile SEE 2009 – 2014, contractul de finanțare fiind încheiat cu Ministerul Culturii–Unitatea de Management a Proiectului.
Agenda festivalului cuprinde manifestări culturale complexe, începând cu o expoziție foto, un workshop de lectură și continuând cu tururi de oraș, o degustare de bucate tradiționale sau o paradă a portului popular. Pentru copii, au fost pregătite ateliere participative, jocuri interculturale și face-painting asigurate de actorii Teatrului de Păpuși Vasilache, întâlniri cu mascotele Cheia Sol ce întruchipează personaje cunoscute de desene animate, precum și un program de balet, dans, muzică și teatru asigurat de Asociația Culturală Arlechin.
Scena festivalului, ce va fi amplasată în zona monumentului de pe Bulevardul Mihai Eminescu, va găzdui vineri seară un recital al Filarmonicii, iar sâmbătă, botoșănenii vor putea urmări un spectacol de dansuri și cântece tradiționale aparținând etnicilor lipoveni, greci, maghiari, romi, dar și români. Seara de duminică va începe cu o proiecție a filmului documentar realizat în cadrul proiectului ce prezintă istoria etniilor din cele trei județe, urmat de un concert de zile mari, în cadrul căruia vor evolua: Miruna Buză- reprezentantă a Botoșaniului la show-ul X Factor, Nicole Cherry&Band – revelația muzicii pop și raggae din România, Ianna Novac – solistă pop și pop opera din Chișinău, fostă componentă a trupei ASIA, Mediana Vlad- solistă pop și pop opera, vocea studiourilor Walt Disney în România, precum și D.I.O.S. symphonic pop rock orchestra, dirijor Tiberiu Oprea.
La Casa Tineretului, botoșănenii vor fi așteptați sâmbătă seară pentru o întâlnire cu actorii Teatrului Mihai Eminescu, ce vor pune în scenă piesa “Strunga dintre moarte și viață’’, în regia lui Florin Kevorkian, activitate realizată în colaborare cu Uniunea Armenilor din România și cu Asociația Pro Urban. Intrarea va fi liberă.
Proiectul “Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în județele Botoșani, Bistrița–Năsăud și Iași’’ are o valoare totală de 863.268,95 lei, reprezentând în totalitate finanțare nerambursabilă din fonduri SEE și de la Guvernul României. Obiectivul general este promovarea unei mai bune înțelegeri a diversității culturale și consolidarea dialogului intercultural, inclusiv prin consolidarea culturii minorităților în județele Botoșani, Bistrița – Năsăud și Iași.
Până în prezent, în cadrul proiectului au fost organizate trei festivaluri multiculturale la Botoșani, Iași și Bistrița Năsăud, o serie de manifestări culturale la Iași, au fost finalizate 12 workshop-uri cu specialiști în cultură și artă din cele trei județe ce s-au concretizat în elaborare a trei studii sectoriale multiculturale, a fost lansat un site al proiectului (www.diversitate-multiculturala.ro) și a fost realizat un film documentar despre istoria și cultura etniilor.
Proiectul se va finaliza la 31 octombrie 2016.
Pentru mai multe informații, persoana de contact din partea Municipiului Botoșani – Promotor de proiect- este:
Raluca Bălășcău – manager proiect
Tel: 0372316760, e-mail : raluca.balascau@primariabt.ro
Digitalizarea – Viitorul Europei – Comisarul european pentru economia și societatea digitală Günther H. Oettinger în România
|
Deodorante cu potențial toxic și cancerigen – studiu APC România
|
|
|
Se caută experți în sprijinul Agenției Europene de Apărare
you have received a new private message from IRINA STOYANOVA with the subject’A Bulgarian consulting company is looking for experts in all member statesin the field of European Social Fund interventions to build a network in
support of the European Defence Agency.’