Monthly Archives: septembrie 2017

Două noi contracte finalizate de Nova Apaserv în cadrul proiectului POS Mediu

Oficialii Nova Apaserv au anunţat finalizarea a două noi contracte în cadrul proiectului co-finanţat din Fondul de Coeziune prin POS Mediu. Este vorba despre Staţiile de epurare a apelor uzate Flămânzi şi Vorona precum şi cea din Dorohoi. „Proiectul de construire a unor staţii noi de epurare a apelor uzate în localităţile Flămânzi şi Vorona îşi propune realizarea unui sistem de tratare a apelor reziduale prin promovarea unor tehnologii nepoluante, având drept scop reducerea impactului negativ asupra cursurilor de apă şi a pânzelor de apă freatică”, se arată într-un comunicat de presă.

Sursă: Două noi contracte finalizate de Nova Apaserv în cadrul proiectului POS Mediu

Situaţia teatrului se agravează

Risc de a pierde fondurile europene.

Şansele ca lucrările de reabilitare a Teatrului „Eminescu” să fie reluate până la finele acestui an sunt aproape nule, pentru că documentaţia care trebuie depusă la Compania Naţională de Investiţie (CNI) încă nu a fost finalizată.

Sursă: Situaţia teatrului se agravează

Proiecte transfrontaliere la Botoșani

Primăria luptă cu sărăcia pe miliarde de lei vechi

PPrimăria  Botoșani, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă și SC Agrafics Communication SRL, a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (POCU), contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul Un nou început- GAL Botoșani, sprijin pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile.

Sursă: Primăria luptă cu sărăcia pe miliarde de lei vechi

GAL Botoșani vrea să reducă numărul de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială

 

 

 

Centrul Europe Direct Botoșani a primit invitație la evenimentul de LANSARE A PROIECTULUI CU TITLUL

Un nou început – GAL Botoșani, sprijin pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile

 

Municipiul Botoșani, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă și S.C. Agrafics Communication S.R.L., a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (POCU), contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul Un nou început- GAL Botoșani, sprijin pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile, ID MySMIS 114071.

Acest contract este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității; Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare; Prioritatea de investiții 9.vi: Strategii de dezvoltare locală elaborate la nivelul comunității; Obiectivul specific 5.1: Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe/municipii cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextual mecanismului de DLRC.

Obiectivul general al proiectului constă în promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare în municipiul Botoșani prin mobilizarea și animarea comunității și a partenerilor locali în dezvoltarea locală, crearea unui Grup de Acțiune Locală (GAL) și elaborarea unei Strategii de Dezvoltare Locală. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 221,425.65 lei.

 

Persoana de contact:

Raluca BALASCAU, Manager proiect

+4 0 231 531595

+4 0 231 502 200 int.310

www.primariabt.ro

Str. Piata Revolutiei nr. 1, 710236, Botosani, ROMANIA

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman

Crearea Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică

comisia europeana mogherini ansip

©

Pentru a consolida securitatea cibernetică în UE, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au propus, în data de 19 septembrie, un set amplu de măsuri, printre care instituirea unei Agenții UE pentru Securitate Cibernetică, care să ofere sprijin statelor membre în cazul atacurilor cibernetice, și un nou sistem european de certificare, ce va asigura utilizarea în condiții de siguranță a produselor sau serviciilor din mediul online.

19/09/2017

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant/vicepreședintele Comisiei, a afirmat pe această temă: „UE va avea o politică cibernetică internațională care va promova un spațiu cibernetic deschis, liber și sigur, va sprijini eforturile de elaborare a unor norme de comportament responsabil al statelor, va aplica normele de drept internațional și va lua măsuri de consolidare a încrederii în securitatea cibernetică.

Vicepreședintele Andrus Ansip, responsabil pentru piața unică digitală, a declarat la rândul său: „Nicio țară nu poate face față singură provocărilor legate de securitatea cibernetică. Inițiativele noastre consolidează cooperarea, astfel încât țările UE să poată aborda aceste provocări împreună. Propunem, de asemenea, noi măsuri menite să stimuleze investițiile în inovare și să promoveze igiena cibernetică.

Pachetul legislativ propune:

(i) crearea Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică, pe bazele deja existente ale Agenției pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA) și având un mandat permanent de a oferi sprijin statelor membre pentru a preveni și a aborda în mod eficace atacurile cibernetice;

(ii) consolidarea capacității UE în domeniu prin: instituirea unui Centru european de cercetare și competență în materie de securitate cibernetică, urmând a fi înființat ca proiect-pilot în 2018; un plan de acțiune privind modul în care UE și statele membre pot răspunde rapid, operațional și la unison, în cazul unui atac cibernetic de mare amploare; mai multă solidaritate, prin posibilitatea de activare a unui nou Fond de intervenție de urgență în materie de securitate cibernetică; consolidarea capacităților de apărare cibernetică, prin posibila includere a acesteia în cadrul cooperării structurate permanente dintre statele membre și în Fondul european de apărare, pentru a sprijini proiectele în domeniu; sporirea cooperării internaționale, prin punerea în aplicare a Cadrului pentru un răspuns diplomatic comun al UE la activități informatice răuvoitoare;

(iii) crearea unui răspuns eficace în materie de drept penal, prin noi măsuri de combatere a fraudei și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarul.

Context

Agenda europeană privind securitatea și evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei privind piața unică digitală ghidează activitatea Comisiei în domeniul securității cibernetice, stabilind principalele acțiuni care trebuie întreprinse pentru consolidarea acesteia.

 

 

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pagini utile

Comunicat de presă integral

Discursul despre Starea Uniunii 2017

Pagina web privind Starea Uniunii 2017

Întrebări și răspunsuri ­ Starea Uniunii 2017 ­ Securitatea cibernetică: Comisia consolidează răspunsul UE la atacurile ciberneticeCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Fișe informative referitoare la propunerile privind securitatea cibernetică

Fișă informativă privind Agenția UE pentru Securitate Cibernetică

Fișă informativă referitoare la combaterea fraudei și a falsificării mijloacelor de plată altele decât numerarulCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Documente adoptate la 13 septembrieCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Formularul E 112 (CNAS) – o șansă pentru persoana arsă în incendiul de pe Primăverii

În anumite condiții, victima ar putea primi servicii medicale în străinătate.

Iată formularul în format pdf

Formularul E 112 (CNAS)

Lansarea volumelor ARHIVELE MEMORIEI la Biblioteca Judeţeană Mihai Eminescu, Botoşani în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului

Reducerea vârstei-limită de la care un cetățean european poate susține o inițiativă – de la 18 la 16 de ani

Sursa imaginii: http://ec.europa.eu/avservices

Propunerile de revizuire a Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană și a celui privind partidele și fundațiile politice europene au fost adoptate vineri, 15 septembrie, de Comisia Europeană, având ca obiectiv sporirea legitimității democratice în UE prin consolidarea participării cetățenilor la procesul de decizie european.

15/09/2017

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: „Prin aceste propuneri, le oferim europenilor pârghiile de acțiune prin care pot participa la procesul democratic. Dorim ca inițiativa cetățenească europeană să fie mai accesibilă pentru toți cetățenii europeni, iar prin reducerea vârstei-limită de la care un cetățean european poate susține o inițiativă – de la 18 la 16 de ani – invităm peste 10 milioane de tineri europeni să își facă auzită vocea și să contribuie la modelarea agendei politice a UE. Totodată, prin reforma finanțării partidelor politice, vom veghea ca cetățenii europeni să fie mai bine informați cu privire la legătura dintre partidele naționale și cele europene și ca finanțarea acestor partide să reflecte mai fidel alegerile democratice făcute de cetățeni în cadrul scrutinului european.

Propunerile vizează:

  • transformarea inițiativei cetățenești europene într-un instrument mai ușor de utilizat – pentru a facilita organizarea unei inițiative cetățenești, Comisia va colabora mai strâns cu organizatorii, pentru a se asigura admisibilitatea cererilor lor de înregistrare; pentru a facilita susținerea unei inițiative, Comisia va reduce volumul de date cerute; iar, pentru a spori impactul inițiativelor reușite, se va îmbunătăți procesul de urmărire a felului în care se dă curs acestora, favorizându-se purtarea unor dezbateri utile înainte de formularea unui răspuns de către Comisie.
  • finanțarea partidelor politice europene – modificările se referă la: sporirea transparenței, astfel încât cetățenii să știe pentru cine votează, îmbunătățirea legitimității democratice, în scopul unei finanțări care să reflecte mai fidel electoratul european, și consolidarea respectării normelor, pentru ca abuzurile să poată fi pedepsite, iar fondurile, recuperate; propunerile vor asigura o legătură mai strânsă între reprezentarea reală și finanțare și o mai mare transparență cu privire la legăturile dintre partidele europene și cele naționale; totodată, ele vor acoperi lacunele legislative care permit partidelor să abuzeze de sistem, prin crearea mai multor entități europene care pot solicita finanțare suplimentară.

Etape următoare

Pentru a intra în vigoare, cele două propuneri legislative trebuie să fie adoptate de Parlamentul European și de Consiliul UE, în procedură legislativă ordinară.

Context

Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă de Tratatul de la Lisabona, fiind lansată în aprilie 2012 ca instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru a Comisiei Europene.

Partidele politice europene sunt prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se precizează că „partidele politice la nivel european contribuie la formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței cetățenilor Uniunii”. Regulamentul privind statutul și finanțarea acestora, adoptat în 2014, sporește vizibilitatea, recunoașterea, eficacitatea, transparența și răspunderea lor, precum și a fundațiilor politice europene afiliate acestora.

 

Persoane de contact pentru presă:

Natasha BERTAUD (+32 2 296 74 56)

Tim McPHIE (+ 32 2 295 86 02)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pagini utile

Comunicat de presă integral

Discursul privind starea Uniunii – 2017

Broșura privind starea Uniunii – 2017

Propunere de regulament: Site-ul internet consacrat revizuirii Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeanăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Propunere de regulament: Modificarea statutului și a finanțării partidelor politice europene și a fundațiilor politice europeneCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Întrebări și răspunsuri referitoare la inițiativa cetățenească europeană și la finanțarea partidelor politiceCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Cele zece priorități ale Comisiei Juncker

Zilele europene ale Patrimoniului 2017 la Botoșani

%d blogeri au apreciat: