Tag Archives: Sursa: Reprezentanţa Comisiei Europene în România

Smiley dă un concert cu plata în baterii uzate

Mâine de la ora 15,  la Uvertura Mall: eveniment Campania “Let’s Do It, Romania!” la Botoșani

Manifestarea are loc în Zilele Bucureștiului:

Program Zilele Bucureștiului

Festival pentru protecţia climei la București

Ambasada Republicii Federale Germania și Asociația Environ, cu susţinerea Reprezentanţei Comisiei Europene în România, organizează sâmbătă, 17.09.2016, începând cu ora 10.00, în Parcul Herăstrău – Intrarea Pescăruş, evenimentul „Redu amprenta de carbon”. El face parte din seria de manifestări organizate în perioada 9–18.09.2016 în întreaga Uniune Europeană pentru a sărbători European Climate Diplomacy Day (Ziua europeană a Diplomaţiei pentru Schimbările Climatice).

Noile obiective globale, adoptate în cadrul Conferinţei ONU pe teme climatice (COP21) de la Paris, se referă la limitarea creşterii temperaturii medii globale la mai puţin de 2 grade Celsius şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la zero până în anul 2050. În lumina acestor obiective, se vor desfăşura pe parcursul întregii zile activităţi şi competiţii destinate informării publice asupra acţiunilor concrete de reducere a amprentei personale de carbon. Acestea vor include concursuri de role, competiţii de biciclete, concursuri de desene pe asfalt, treasure hunt, board–game-uri, toate având ca temă centrală efectele schimbărilor climatice.
Concomitent, începând cu ora 11.00, se va desfăşura întâlnirea cu presa. Cu această ocazie va avea loc şi vernisajul expoziţiei “Mediul înconjurător – conflict şi cooperare”, organizată de Ambasada Republicii Federale Germania prin amabilitatea Ministerului german de Externe, expoziţie ce va fi deschisă publicului până la finalul zilei de 17.09.2016.

Întâlnirea cu presa se va desfăşura în prezenţa unui reprezentant al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a şefului Reprezentanţei Comisiei Europene în România, doamna Angela Cristea, a președintelui Asociației Environ, domnul Andrei Orban, şi a adjunctului şefului misiunii Republicii Federale Germania, domnul Achim Tröster.

Toţi participanţii la eveniment vor avea ocazia să își exprime sugestiile de reducere a amprentei personale de carbon pe panourile aflate la punctul de start. Cele mai interesante sfaturi vor fi preluate pe site-ul oficial al campaniei www.sosclima.ro.

În încheierea evenimentului, începând cu ora 20.00, Smiley va sprijini reducerea amprentei de carbon cu un concert special la care intrarea se va face pe bază de baterii uzate sau deşeuri electrice de mici dimensiuni.

Vă aşteptăm alături de noi!

Persoană de contact:

Roxana Morea, consilier de presă, Reprezentanța CE în România,

tel.: +40-21-2035432, e-mail: roxana.morea@ec.europa.eu

Ultima actualizare: 16/09/2016  |Începutul paginii

Cardul profesional european

Mai multă mobilitate, cu ajutorul cardului profesional european

Asistentele medicale, farmaciștii, fizioterapeuții, agenții imobiliari și ghizii montani care doresc să-și practice meseria într-o altă țară europeană decât cea de reședință au la dispoziție de luni, 18 ianuarie, cardul profesional european cu ajutorul căruia își pot atesta calificarea. Cardul facilitează libera circulație a profesioniștilor, prin simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale, în toate statele membre UE.

Comisarul european pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, a declarat: „Cardul profesional european este un pas important spre facilitarea accesului pe piața forței de muncă pentru europenii calificați să-și exercite meseriile acolo unde este mai mare nevoie de ele și unde sunt mai apreciate. Este un instrument practic, care aduce beneficii nu doar profesioniștilor din domeniu, dar și celor care au nevoie de aceste servicii. Acest card reprezintă încă un beneficiu real al pieței unice europene.
Context

Cardul profesional european este un certificat electronic, emis în baza unei proceduri pentru recunoașterea calificărilor armonizate la nivelul UE. Acest card nu înlocuiește procedurile de recunoaștere „tradiționale” prevăzute în Directiva privind calificările profesionale, însă oferă o opțiune avantajoasă pentru profesioniștii care doresc să lucreze, temporar sau permanent, într-o altă țară a UE.

Evaluarea calificărilor se realizează în baza normelor existente, însă mecanismul de evaluare individuală este simplificat printr-o procedură electronică. Autoritățile din țările de origine vor fi responsabile cu verificarea autenticității și valabilității documentelor care atestă calificările, în timp ce noul sistem va garanta prevenirea unor posibile abuzuri: un mecanism de alertă va proteja într-un mod corespunzător pacienții și consumatorii europeni. Profesioniștii care își doresc să își practice meseria în străinătate pot iniția procedura de recunoaștere a calificărilor prin intermediului Sistemului de informații al pieței unice.

Persoane de contact pentru presă:

Lucía Caudet – Tel.: +32 229 56182;

Heli Pietila – Tel.: +32 229 64950

Întrebări din partea publicului larg

Europe Direct la telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini Utile

%d blogeri au apreciat: