„Europa ta, părerea ta!” 2018: idei-sursă de inspirație în căutarea unității în diversitatea culturală europeană

Dintre cele 10 recomandări concrete adresate factorilor de decizie din UE, au fost selectate, prin vot, cele mai atractive trei propuneri, și anume:

  1. Posibilitatea de a descoperi alte culturi prin călătorii. Acest proiect propune crearea unui program special de schimburi, în cadrul căruia elevii ar urma cursuri de limbă, ar locui la familii-gazdă și ar învăța despre alte culturi. „Dacă te duci și vezi alte culturi, ajungi să le apreciezi mult mai mult și să fii mândru că ești european”, a explicat un elev din Cipru, care a prezentat această recomandare.
  2. Păstrarea culturii, învățând din experiența trecutului și utilizând-o pentru a construi viitorul.Această recomandare urmărește să creeze o casă a gastronomiei Uniunii Europene, în fiecare stat membru. „Atunci când comanzi un fel de mâncare cu specific național, să primești și o notă cu explicații despre istoria felului de mâncare respectiv, ceea ce ar contribui la o mai mare toleranță între națiuni”, a afirmat un delegat din Slovenia. Pe lângă aceasta, un grup de elevi a propus crearea unui program de sprijin pentru micile magazine tradiționale de artizanat, pentru a păstra cultura populară tradițională.
  3. Experimentând prin cultură. Obiectivul acestui proiect este de ne a aduce cultura și patrimoniul cultural mai aproape, organizând festivaluri tematice itinerante și evitând concentrarea muzeelor în orașele mari. „Este un ideal către care ar trebui să tindem, căci astfel vom deveni mai bogați. Este mult mai interesantă deschiderea către alte culturi. Însă nu sunt convins că, în prezent, cultura europeană este concretă și accesibilă”, a afirmat un delegat din Franța.

Euopa ta, părerea ta!” 2018: idei-sursă de inspirație în căutarea unității în diversitatea culturală europeană

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: