Iohannis: Unii politicieni pun sub semnul întrebării rolul UE / Fără democrație, fără stat de drept nu există prosperitate și bunăstare

„Hrănindu-se, într-un mod populist, din seva euroscepticismului, unii politicieni pun sub semnul întrebării rolul și relevanța Uniunii Europene. Ei sunt cei care omit cu bună știință beneficiile uriașe ale apartenenței la acest proiect, sugerând că ne-ar fi, poate, mai bine în afara marii familii europene. Auzim, în ultima vreme, în România, voci care dau foarte ușor vina pe Europa și pe Bruxelles pentru aproape orice. Este cel mai facil discurs din partea celor deranjați de standardele europene de democrație autentică. Ceea ce nu spun însă acești politicieni este că, fără democrație, fără stat de drept, fără legi corecte nu există prosperitate și bunăstare pentru majoritatea cetățenilor. Ar exista doar privilegii pentru un grup restrâns aflat la putere”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, miercuri, în discursul susținut în cadrul recepției pe care a dat-o la Palatul Cotroceni cu ocazia zilei de 9 Mai – Ziua Europei.

Sursa G4Media

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: