TeleBuzz.ro …altfel de știri

TeleBuzz.ro TeleBuzz.ro

…altfel de știri
Săptămâna Buzz -23.01. – 29.01.2023
Importanța modelelor în viața copiilor

 

Ce este un model? Oare copiii din ziua de astăzi mai știu astfel de lucruri? În ultima vreme, copiii și-au  concentrat atenția  doar asupra mobilelor și singura lor bucurie a fost că mai au încă un urmăritor pe rețelele sociale. Cărui copil îi mai pasă de modele? Nu, nu mă refer la modelele sau starurile de cinema care defilează pe podiumuri și sunt fotografiate la ficeare pas.

 

Nu, mă refer la modelele noastre de viață, cărora le urmăm exemplul, curajul, pasiunea și talentul de care au dat dovadă în timpul vieții. Pot fi cântăreți, dansatori, sportivi, celebrități, actori, dar pot fi și simpli oameni care fac parte din familia noastră sau cu care ne petrecem mare parte a timpului împreună. Aceștia ne motivează, determină să ne ducem la îndeplinire scopurile și planurile de viitor.

 

Oare copiii de astăzi mai au astfel de modele? Sau le pasă doar de modă și tendințe? Ei nici nu știu cât de important este să ai un model, de la care să te inspiri, să dezvolți valori care te ajută foarte mult în viață.

 

Ce modele ar trebui să aibă un copil? 

Ei bine, primii pe care ar trebui să îi admire copiii și să îi consideri modele sunt, bineînțeles, părinții, cei care au dat dovadă de sacrificiu, dragoste și, mai ales, răbdare în creșterea noastră. Ne-au călăuzit în primii pași, primele cuvinte, ne-au vegheat în fiecare noapte și le-a tremurat sufletul de fiecare dată când eram bolnavi, chiar și cu o scurtă răceală. Au dat dovadă de curaj, bunătate și multe alte valori foarte importante pentru noi, copiii din ziua de astăzi.

 

Prin urmare, celebritățile bogate și faimoase nu ar trebui admirate atât de mult de copii, chiar dacă și ele, la rândul lor, au avut curaj, determinare, pasiune pentru cariera lor. Însă este mai demn de admirat un om simplu, care și-a crescut copiii cu dragoste, răbdare și i-a ajutat să ajungă OAMENI adevărați, nu doar cu numele.

 

Copiii ar trebui să își ia, ca model, o peroană care este un adevărat om, cu valori care, din păcate, se întâlnesc tot mai rar astăzi, mai ales în rândul copiilor. O persoană care nu s-a dat bătută, nu a renunțat și a fost determinată când a venit vorba de scopul pe care dorea să îl atingă. Cum mai spun unii, un om frumos.

 

Un alt model demn de urmat pentru un copil este doamna învățătoare sau un anumit profesor de la școala unde învață, dar nu neapărat. Nimeni nu știe de câtă răbdare au dat dovadă aceștia, de câtă dragoste față de elevii lor și, mai ales,  de o calitate foarte importantă pentru copiii de astăzi, care nu sunt consecvenți în ceea ce fac, atât la școală, cât și acasă, motivația.

 

Profesorii sunt de multe ori judecați, luați în râs, porecliți. Nimeni nu știe, însă, câte sacrificii au făcut ei pentru a-și pregăti elevii  și a se mândri cu rezultatele lor. Cei mai mulți elevi cred că profesorii sunt răi, severi, dau multe teme pentru acasă și multe altele.

 

Nimeni nu a privit profesorii și din altă perspectivă, una în care dascălii sunt buni, înțelegători și protectivi față de elevii lor și se mândresc cu ei. Poate că nu o fac de față cu noi, dar, în realitate, aceștia sunt foarte mândri de ceea ce facem și se bucură de fiecare reușită a noastră. De aceea, profesorii sunt, de asemenea, un model demn de urmat pentru orice copil.

 

În încheiere, modelele sunt foarte importante pentru copiii din ziua de astăzi, așa că, dragi copii, nu ezitați să vă alegeți un model, de la care să învățați cum să fiți motivați, curajoși, blânzi și perseverenți!

 

Ana Ciobanu Lăzărescu – 11 ani

 

Fotografia săptămânii
Fotografia lunii decembrie. Autor: Mădălina Mihai (15 ani)
Cum poți susține Buzz?

Profesorul Gheorghe Stanciu, cetățean de onoare al municipiului Botoșani

Urmează ca acest titlu să-i fie acordat în primăvara acestui an. Consilierii municipali au votat o hotărâre prin care cunoscutul profesor va deveni cetățean de onoare al municipiului Botoșani. Reporterul Buzz, Iustinian Murariu, a stat de vorbă la începutul acestui an, cu profesorul Gheorghe Stanciu pentru un interviu. Au aflat, cu această ocazie, despre colaborările pe care le are cu foștii lui elevi, stabiliți în străinătate datorită performanțelor lor. Totodată, artistul plastic le-a spus reporterilor Buzz despre prima lui expoziție dedicată fiicei lui. Reportajul va fi difuzat pe canalul de YouTube Televiziunea Adolescenților, cu ocazia acordării distincției.

Cele mai urmărite materiale video pe canalul nostru de Youtube, în ultimele două săptămâni:

  • Săptămâna aceasta, a fost lansat, pe canalul de YouTube Televizunea adolescenților, Jurnalul copiilor, prezentat de Ioana Ivaș și Andy Ciotir. Jurnalul cuprinde știri și reportaje realizate de micii reporteri de la evenimentele culturale datorate Zilei Culturii Române. Este o ediție mai culturală, pe care vă invităm să o urmăriți aici.
  • Un reportaj unic prin colecția arătată de un român din Râmnicu  Sărat au realizat reporterii Buzz, cu sprijinul jurnalistului TVR, Doru Ionescu. Povestea surprinde artefactele strânse de Mihai Sarca, despre istoria teatrului românesc. Reportajul este o întoarcere în interbelic. Îl puteți urmări aici.

Nu uita să dai mai departe linkurile pentru a asculta și alți prieteni produsele noastre!

 

Un reportaj despre o expoziție – eveniment cu parfum interbelic. Premiera pe Youtube: duminică, 29 ianuarie 2023, ora 18:00
Reporterii Buzz vă invită, duminică seară, la o întoarcere în interbelic. România, în perioada respectivă, era considerată „Bujorul Europei”. Omenirea a asistat – la începutul secolului al XX-lea – la inovații,…
Read more…
Premieră la teatru: Inedit la Teatrul “Mihai Eminescu”
Nouă premieră la Teatrul “Mihai Eminescu”. Actorii botoșăneni vor pune în scenă două piese celebre, cu un concept teatral inedit. Pe 28 și 29 ianuarie va avea loc premiera spectacolelor…
Read more…
Ce face Buzz? Cum poți susține Buzz?
?Să faci educație pe cont propriu (fără susținerea unei entități de stat) într-o lume ca cea pe care o trăim azi e…un banc tare bun. Și totuși, noi ne încăpățânăm,…
Read more…
Vis împlinit la piesa “Take, Ianke și Cadâr”
De când mă știu am fost pasionată de frumos. Îmi aduc aminte și acum cu drag serile reci în care, cu o cană de ceai în mână, urmăream împreună cu…
Read more…
facebook  youtube  soundcloud  instagram

Eveniment de multiplicare: Succesul instructorului sportiv prin proiectul „SHELL”

Succesul instructorului sportiv prin proiectul „SHELL

Eveniment de multiplicare

Evenimentul de multiplicare Succesul instructorului sportiv prin proiectul „SHELL” din cadrul programului Erasmus+ KA202 – Proiect parteneriat strategic ”SHELL – Sport, Health, Education for Long Life”,  2019-1-RO01-KA202-063927, organizat de Liceul cu Program Sportiv Botoșani, a avut loc vineri, 15 aprilie 2022 la Botoșani.

Proiectul SHELL (SPORT, SĂNĂTATE și EDUCAȚIE pentru VIAȚA LUNGĂ), coordonat de Liceul cu Program Sportiv Botoșani, aprobat de RO01 Agenția Națională pentru Programe Comunitare in Domeniul Educației si Formării Profesionale,  își propune să creeze un cadru pentru egalitatea de șanse de angajare pe piața muncii a viitorilor absolvenți de învățământ vocațional, care vor dobândi calificarea de Instructor Sportiv, din România, Bulgaria, Italia, Turcia și Grecia, pornind de la premisa că ocuparea forței de muncă este un pas esențial în integrarea lor în comunitate.

În cadrul evenimentului de multiplicare, au fost prezentate produsele intelectuale obținute pe parcursul celor trei ani de implementare a activităților, în colaborare cu experții din țările implicate în proiect: Grecia, Turcia, Bulgaria, Italia și România. Cele 7 produse  au fost detaliate reprezentanților instituțiilor abilitate, din țară și din Republica Moldova, Cluburi și Asociații Sportive, școli, ONG -uri, precum și reprezentanți ai altor companii private, direct interesate de integrarea Instructorilor Sportivi pe piața muncii.

La eveniment au luat parte și reprezentanți ai instituțiilor locale precum Primăria Municipiului Botoșani, Inspectoratul Școlar Botoșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, dar și reprezentanți ai firmelor locale și naționale care sprijină în permanență activitățile educative și sportive. Reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Botoșani – partener oficial al proiectului Erasmus+ SHELL- au participat activ la desfășurarea evenimentului.

Produsele intelectuale vizează direct viitorii Instructori Sportivi, dar și angajatorii care pot contribui la atingerea obiectivelor propuse:

Ghidul instructorului sportiv se adresează viitorilor instructori sportivi, include o descriere a instructorului sportiv, competențele deținute de acesta, unde și în ce mod își desfășoară activitatea.

Ghid pentru instructorul sportiv – antreprenor este conceput ca un instrument practic de lucru pentru antreprenorii aspiranți, oferindu-le încrederea, inspirația și cunoștințele necesare pentru a-și realiza ideile de afaceri.

Ghidul angajatorului – evidențiază beneficiile colaborării instituțiilor publice și a operatorilor economici cu un instructor sportiv

Programa școlară pentru opționalul „Instructorul sportiv european” conține elementele specifice unui curriculum și se adresează claselor cu profil sportiv din învățământul liceal.

Instructor sportiv european – curs este creat special pentru elevii liceelor vocaționale,  viitori posesori ai certificatului de instructor sportiv, conține elemente integrate de teorie a sportului, biologie, anatomie, sociologie și se adresează elevilor de 16 -18 ani (ultimii doi ani de studiu).

Instructorul antreprenor – curs de dezvoltare a competențelor antreprenoriale adaptat activităților sportive are ca obiectiv crearea premiselor pentru asigurarea transferabilității conceptului de antreprenoriat la generațiile următoare pentru a crește inserția pe piața muncii și pentru scăderea ratei șomajului la nivel național,

„Implementarea Educației Fizice prin jocuri interactive și dinamice”- este un modul care face parte din cursul opțional pentru instructorul sportiv, desfășurat conform noii programe creată în cadrul acestui proiect.

Proiectul SHELL abordează o problemă importantă și oferă soluții viabile pentru oproblemă majoră – șomajul instructorului sportiv din Europa care afectează întreaga societate.

Organizații partenere:

Județul Botoșani beneficiază de sprijin în eficientizarea gestionarii și implementării Fondurilor Europene Structurale și de Investiții (FESI)

  • Asociația ROREG a finalizat cele 8 Portofolii de Proiecte pentru perioada 2021-2027

În cadrul proiectului „Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România „ Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG, a elaborat 8 portofolii regionale de proiecte pentru perioada 2021 – 2027. Acestea conțin proiecte ale Autorităților publice locale din zona urbană pentru cel puțin 3 dintre viitoarele obiective de politică aferente perioadei 2021 – 2027.

În Portofoliul de proiecte pentru Regiunea Nord-Est  (Descarcă) județul Botoșani se regăsește la capitolele:

  • Infrastructură rutieră de interes județean cu o investiție de peste 40 de milioane de euro pentru ”achiziție servicii roiectare SF/ SF+PT”  drumuri județene de peste 48 de km;
  • Mobilitate urbană – orașul Flămânzi beneficiază de o investiție de 7,5 milioane de euro „elaborare PT„ pentru  realizarea unor piste de biciclete de 14,12  km; infrastructură transport curat tot 14,12 km și mijloace de transport ecologice;
  • La capitolul infrastructură și servicii publice de turism inclusiv obiective de patrimoniu județul Botoșani apare cu o investiție de 116.436,04 de euro pentru achiziții de servicii de proiectare.

Alte date:

Prezentare 2021-2027 POAT Descarcă

Portofoliu de proiecte – General Descarcă

Portofoliu de proiecte – Regiunea Sud-Est Descarcă

Portofoliu de proiecte – Regiunea Sud-Muntenia Descarcă

Portofoliu de proiecte – Regiunea Sud-Vest Oltenia Descarcă

Portofoliu de proiecte – Regiunea Vest Descarcă

Portofoliu de proiecte – Regiunea Nord-Vest Descarcă

Portofoliu de proiecte – Regiunea Centru Descarcă

 

Sursa: Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România ROREG

 

Newsletter ADR Nord-Est / octombrie 2021

Cum facem ca tranziția digitală să funcționeze atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat?

În cadrul Săptămânii Europene a Regiunii și Orașelor, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează în data de 4 noiembrie 2021 un eveniment sub egida acestei ample manifestări, în cadrul căruia abordează o tematică de mare actualitate: Tranziția Digitală
continuare

Catalogul surselor de finanțare – octombrie 2021

Catalogul surselor de finanțare – octombrie 2021, realizat de ADR Nord-Est

descarcă

Noi oportunități de internaționalizare pentru afacerea ta! octombrie 2021

Oferite prin intermediul Rețelei Enterprise Europe Network
descarcă

Anunț pentru dezbaterea publică aferentă evaluării strategice de mediu a PDR NE 2021-2027

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, titular al Planului de Dezvoltare Regională Nord-Est 2021-2027 (PDR NE) anunță publicul interesat disponibilizarea proiectului de plan, finalizarea Raportului de Mediu și a Studiului de evaluare adecvată și organizarea dezbaterii publice pe marginea documentelor mai sus menționate.

… continuare

Acord de parteneriat între BCR și ROREG pentru valorificarea oportunităților de finanțare pentru antreprenori

În data de 19 octombrie 2021, Banca Comercială Română, în parteneriat cu ROREG (Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România) a organizat conferința “Oportunități de finanțare pentru antreprenori”, în cadrul căreia au fost abordate următoarele provocări:
– cum demontăm miturile privind accesul la fondurile europene?
– cum creăm un context în care antreprenorii de azi şi antreprenorii de mâine să aibă succes?
– cum schimbăm paradigma de învățare pentru a gestiona eficient banii europeni?

… continuare

Premise pentru dezvoltare urbană în perioada 2021-2027

La inițiativa Directorului General ADR Nord-Est, Vasile Asandei, a avut loc în data de 18 octombrie, la Piatra Neamț, o întâlnire de lucru cu primarii municipiilor reședință de județ din Regiune pentru pregătirea perioadei de programare 2021-2027.

… continuare

Asociația ROREG și-a stabilit noua conducere și prioritățile pentru perioada de programare 2021-2027

În data de 30 septembrie 2021, la Alba Iulia, în prezența reprezentanților tuturor celor 8 Agenții pentru Dezvoltare Regională, a avut loc întâlnirea Adunării Generale a Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – Asociația ROREG.

… continuare

side image

RubikEDU Seria #4

RubikEDU #4 este programul de educație antreprenorială de 7 săptămâni, esențial pentru validarea și transformarea ideilor în startup-uri de succes. Seria #4 este acum în desfășurare, vezi detalii pe facebook.com/rubikhub.

… continuare

side image

Vizită de studiu a delegației ADR Sud, din Republica Moldova, în Regiunea Nord-Est

În perioada 19 – 22 octombrie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin intermediul echipei CRS Nord-Est, a sprijinit organizarea vizitei de studiu a delegației ADR Sud, din Republica Moldova, în Regiunea Nord-Est a României, activitate care a vizat un schimb de experiență pe tema dezvoltării regionale privind domeniile: dezvoltare urbană, dezvoltare economică și turism.

… continuare

side image

Anunț pentru dezbaterea publică aferentă evaluării strategice de mediu a POR NE 2021-2027

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, titular al Programului Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 (POR NE) anunță publicul interesat disponibilizarea proiectului de program, finalizarea Raportului de Mediu și a Studiului de evaluare adecvată și organizarea dezbaterii publice pe marginea documentelor mai sus menționate.

… continuare

Ghid de îndrumări practice MySMIS pe ințelesul tuturor

În luna septembrie 2021 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat Ghidul de îndrumări practice „MySMIS pe înțelesul tuturor”, un instrument care să vină în sprijinul eficienței în utilizarea aplicației și, totodată, să prevină erori în operarea sistemului.

… continuare

Ordonanța nr. 15/2021

Ca urmare a sesiunii de informare având ca subiect modalitatea de aplicare a Ordonanței nr. 15/2021, a cărei înregistrare poate fi urmărită pe site, regăsiți întrebările adresate în scris de către participanți, răspunsurile aferente acestor întrebari, dar și un model de Act Adițional de ajustare.

… continuare

Viitorul Europei depinde de tine – fii activ!

Platforma CONECT, gestionată de Secretariatul General al Guvernului, își propune să creeze un cadru de colaborare între organizațiile neguvernamentale și administrația publică, să informeze și să consulte organizațiilor neguvernamentale, să furnizeze informații despre activitățile acestora astfel încât CONECT să devină o resursă constant folosită de administrația publică pentru a comunica cu un număr cât mai mare de actori ai societății civile.

Totodată își propune să îmbunătățească  instrumentele de voluntariat, astfel încât aportul organizațiilor la dezvoltarea economică și socială a României să fie recunoscut și apreciat.

Alege să fii informat!
Viitorul Europei depinde de tine – fii activ!
Consiliul Județean Mureș – Finanțări nerambursabile din fonduri publice în baza Legii nr. 350/2005 pe anul 2021
Consiliul Județean Mureș a publicat documentația necesară în vederea acordării finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru următoarele domenii:  tineret – detalii AICI cultură – detalii AICI culte – detalii AICI…
Citește mai mult…
Primăria Municipiului Galați – Finanțări nerambursabile din fonduri publice în baza Legii nr. 350/2005 pe anul 2021
Primăria Muncipiului Galați a publicat Ghidul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități : de dezvoltarea comunităţii locale – detalii AICI culturale – detalii AICI
Citește mai mult…
Sporiți-vă șansele pentru cea de-a doua rundă a programelor UE pentru tineret!
Sfaturi și asistență specifice pentru solicitanții care se alătură celei de-a doua runde a programelor Erasmus + KA 1, KA2 și Corpul european de solidaritate care se apropie în această…
Citește mai mult…
Programul Interreg Europe de cooperare este pregătit pentru semnăturile statelor partenere
Tocmai ce a fost publicat textul final al programului de cooperare Interreg Europe pentru 2021-2027. După ce a fost modificat și încrucișat textul cu noile reglementări, a fost împărtășit cu…
Citește mai mult…
Oriunde te-ai afla, nu rata EYE2021!
La fiecare doi ani, Evenimentul european pentru tineret (EYE) reunește la Parlamentul European din Strasbourg mii de tineri din întreaga Uniune Europeană și nu numai, pentru a-și modela și împărtăși…
Citește mai mult…
Ești pregătit pentru Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor?
Cea de-a 19-a ediție a Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor este chiar la colț. Cel mai mare eveniment anual dedicat regiunilor, orașelor și politicii de coeziune are loc în…
Citește mai mult…
Interreg Next Romania-Republica Moldova – consultări publice pentru identificarea direcțiilor de finanțare
În contextul elaborării Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova aferent perioadei 2021-2027, Autoritatea de Management pentru Programul România – Republica Moldova 2014 – 2020, în calitate de coordonator al…
Citește mai mult…
Descoperiți serviciile Interreg Europe de învățare a politicilor!
Pe 23 septembrie,  Interreg Europe a organizat un briefing online pentru a prezenta principalele servicii ale Platformei de învățare a politicilor Interreg Europe disponibile autorităților publice din întreaga Europă. Puteți…
Citește mai mult…
„This is Europe” – sezonul 2 al podcastului Interreg
„This is Europe” este un podcast care te duce în jurul Europei pentru a întâlni europeni ale căror vieți au fost transformate de Interreg. S-a lansat sezonul 2 al podcastului.…
Citește mai mult…
Uniunea Europeană anunță un sprijin suplimentar în valoare de 119,5 milioane EUR pentru democrație și drepturile omului în 2021
În urma Săptămânii internaționale a Democrației 2021, Uniunea Europeană a anunțat cinci acțiuni în valoare de 119,5 milioane EUR pentru a consolida sprijinul european puternic pentru democrație și drepturile omului…
Citește mai mult…
Comisia Europeană a aprobat Planul de redresare și reziliență al României în valoare de 29,2 miliarde EUR
Planul acordă o atenție specială tranziției verzi, fiind prevăzute reforme emblematice privind eliminarea treptată a cărbunelui și decarbonizarea transportului rutier. Se preconizează că reformele și investițiile vor decarboniza în mod semnificativ…
Citește mai mult…
Conferința privind viitorul Europei: în perioada 1-3 octombrie va avea loc reuniunea grupului cetățenilor europeni
Mass-media este invitată la sesiunile comisiilor cetățenești europene, care continuă cu cea de-a treia întâlnire de 200 de cetățeni care va avea loc la Parlamentul European de la Strasbourg. Întâlnirile…

2 – 30 octombrie 2021, cea de-a X-a ediție a Salonului Național de Arte Vizuale ,,INTERFERENȚEˮ

 

Muzeul Judeţean Botoşani, prin Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, găzduiește, în perioada 2 – 30 octombrie 2021, cea de-a X-a ediție a Salonului Național de Arte Vizuale ,,INTERFERENȚEˮ. Evenimentil expozițional, organizat de Societatea Culturală ,,EXPO-ARTˮ Botoșani este dedicat artistului Max Arnold Wexler (1897 – 1946).

Lucrările expuse reprezintă unul din ,,momenteleˮ fenomenului artistic românesc, cu influențe ale școlii de artă tradițională, dar și lucrări moderne, cu subiecte mai comode ori tratând teme extrem de presante ale realității cotidiene. Iubitoriide artă vor putea admira pe simeze lucrări de artă contemporană: pictură, grafică, sculptură, instalații, artă textilă și tehnici mixte realizate de artiști din diverse generații, din  întreg arealul românesc al artelor vizuale.

Semnatarii lucrărilor expuse sunt: Ioan Burlacu, Nicoleta Cărare, Ioan Măric, Anca Niculina Mihăilă, Carmen Maria Pâțu, Carmen Voisei (Bacău), Andreea Rus (Bistrița), Andrei Alupoaie, Diana Alupoaie, Aurel Azamfirei, Claudia Babii, Silviu Babii, Cristian Bîrzoieș, Cristi Carmin, Ana Coșereanu, Victor Foca, Florin Grosu, Ioana Gina Poleac, Florin Prodan, Constantin Surugiu, Liviu Șoptelea, George Șpaiuc, Elena Șurghin, Ioan Zobu (Botoșani), Andreea Szentkiralyi, Carmen-Fella Țanu (Brașov), Gheorghe Mosorescu (Brăila), Cristian Amariei, Zuzu Caratănase, Gelu Costea, Marius Cristea, Marinella Dumitrescu, Daniela Frumușeanu, Gabriela Naftanailă-Levențu, Dan Tudor Truică, Karmen Zaharia (București), Clara-Livia Tudoran, Zoe Vida Porumb (Cluj), Florica Burcea, Ioana Călinescu, Adina Dogaru, Anca Georgescu, Vasilică Lazăr, Mioara Mitu, Leonte Năstase, Gabriela Pârvuleț-Aramă, Mihaela Roca,  Sînziana Romanescu (Constanța), Ana Neamu, Dan Neamu (Craiova), John Pîrva (Deva), Aurelian Antal, Valeriu Gorgan, Marius Petrescu (Dorohoi), Cornel Corcăcel, Liviu-Adrian Sandu, Raul Popa, Andreea Gabriela Tudor (Galați), Vladimir Kato (Harghita), Adriana Botezatu, Lilia Cazacu, Ana Alexoaie-Conachi, Georgeta Gheorghiu, Ofelia Huțul, Doru Radu Luca, Sorin Otînjac, Angelica Mirela Pagu, Valentina Paraschiv, Andrei Pennazio, Mihai Zaiț (Iași), Mircea Moldovan (Mureș), Ionela Chiru, Mariana Papară (Piatra Neamț), Virginia Pișcoran (Satu-Mare), Olimpia Coman-Sipeanu, Antonela Giurgiu (Sibiu), Maria Unțanu (Slobozia), Eugenia Goraș, Adrian Leonard Melisch (Suceava), Daniela Oravițanu (Timișoara), Adrian Pal, Adrian Pal jr., Irina Pal (Tulcea.)

Artistul Max Arnold Wexler s-a născut în 25 martie 1897,  la Iași, unde  a și urmat Școala de Belle-Arte din Iași, pe care a absolvit-o în 1920, începând să expună în țară. Ulterior a  călătorit mult în Europa și în Orient. Între anii 1923-1924 studiază expresioniștii germani la München și Dresda.  În perioada 1925-1927 își continuă studiile la Institutul Superior de Arte din Roma, unde s-a întâlnit cu pictorii Sabin Popp și Lucian Grigorescu. După călătoriile în Palestina, Egipt și Siria, va expune lucrările inspirate din aceste locuri. În 1928, a plecat la Paris, apoi în Spania, organizând apoi noi expoziții, la Paris (1933) și la București (1934). S-a impus ca pictor în ulei și acuarelist după călătoriile la Balcic, apoi în Bretania franceză, Belgia, Grecia, Anglia.

Lucrările sale abordează o varietate de teme, precum: peisaje orientale, dobrogene, de pe Sena, din Hyde Park, din Florența, nuduri, portrete, naturi statice, interioare, stradale etc.

Referindu-se la creația acestuia, artistul M.H. Maxy menționa: ,,Un cutezător al acuarelei… de o vigoare și o prospețime în expresie cu totul personale… Colorist învederat, încearcă în același timp, într-o pastă densă, senzațiuni cromatice de o frumoasă ținută și rară emoțiune

Artistul, din ale cărui creații Muzeul Județean Botoșani are în patrimoniu un număr de trei acuarele, va înceta din viață la 29 iulie 1946,  în București.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 2 octombrie  2021, ora 11, cu respectarea normelor sanitare în vigoare impuse de pandemia de Covid 19: purtarea obligatorie a măștii și distanțare socială.

Prezintă: Ana Elisabeta-Coșereanu & Cosmin – Mihai Munteanu.

Curator eveniment: Liviu Șoptelea

Program de vizitare:  zilnic 9 – 17

            INTRARE GRATUITĂ

 

 

Comunicat de presă APC România: 11 întrebări pentru Mars România, ANPC și ANSVSA referitoare la înghețata contaminată cu oxid de etilenă!

12 august 2021

Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, cu o activitate de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor prin prezenta vă solicită să răspundeți la următoarele întrebări cu privire la informațiile oferite consumatorilor prin notele de retragere din data de 17 iulie 2021 când ați dispus retragerea a 2 loturi de înghețată Bounty din cele 66 magazine Lidl, 5 loturi de înghețată Snickers din cele 66 magazine Lidl, 20 iulie 2021 când ați dispus retragerea a 8 loturi de înghețată Bounty din cele 280 de magazine Penny, 5 loturi de înghețată Twix din cele 280 de magazine Penny, 10 loturi de înghețată Snickers din cele 280 de magazine Penny, 21 iulie 2021 când ați dispus retragerea a 14 loturi de înghețată Bounty din cele 34 magazine Auchan, 14 loturi de înghețată Twix din cele 34 de magazine Auchan, 21 loturi de înghețată Snikers din cele 34 de magazine Auchan. În data de 17 iulie 2021 ați mai dispus retragerea din România, probabil din alte magazine, altele decât cele care aparțin marilor rețele comerciale, a 27 loturi de înghețată Bounty, a 27 loturi de înghețată Twix, a 42 loturi de înghețată Snickers. În data de 27 iulie ați dispus retragerea din cele 12 magazine Cora a 8 loturi de înghețată Bounty, a 10 loturi de înghețată Twix, a 16 loturi de înghețată Snickers.

  1. De ce se practică două modalități diferite de despăgubire a consumatorilor? Astfel, pentru consumatorii care au achiziționat mărcile de înghețată Snickers, Twix, Bounty, din magazinele Cora și Penny se oferă contravaloarea produselor achiziționate, în timp ce pentru cei care au achiziționat mărcile de înghețată Snickers, Twix, Bounty din magazinele Auchan, Lidl, Peny sau alte magazine decât cele menționate se oferă vouchere de cumpărături a căror valoare este egală cu cea a înghețatei achiziționate! În numele consumatorilor pe care îi reprezentăm vă solicităm să le oferiți posibilitatea acestora să aleagă între oferirea unui voucher și contravaloarea produselor!
  2. Cum se numește ingredientul din compoziția înghețatelor Snickers, Twix și Bounty care conține oxid de etilenă?
  3. Care a fost cantitatea de oxid de etilenă depistată în acel ingredient?
  4. Care este limita maxim admisă de legislația europeană pentru oxidul de etilenă din acel ingredient?
  5. Cine a realizat analiza de laborator pentru ingredientul în care s-a descoperit oxid de etilenă peste limita maxim admisă de legislația europeană?
  6. Cum se numește furnizorul de la care ați cumpărat acel ingredient în care cantitatea de oxid de etilenă era peste limita maxim admisă de legislația europeană?
  7. În ce țară își are punctul de lucru furnizorul de la care ați cumpărat acel ingredient în care s-a identificat oxid de etilenă peste limita maxim admisă de legislația europeană?
  8. Ce cantitate din ingredientul cu oxid de etilenă folosiți la fabricarea înghețatelor Snickers, Twix și Bounty?
  9. Câți consumatori au achiziționat înghețata Snickers, Bounty și Twix din acele loturi înainte de a fi retrase de la vânzare?
  10. Câți consumatori au primit contravaloarea înghețatelor achiziționate din loturile contaminate cu oxid de etilenă?
  11. Câți consumatori au primit vouchere pentru înghețatele achiziționate din loturile contaminate cu oxid de etilenă?

Redăm mai jos pasaje din notele de retragere de la vânzare de pe site-ul ANSVSA a loturilor de înghețată Bounty, Snickers și Twix fabricate de Mars România.

„Mars recheamă din România produsele noastre de înghețată menționate mai jos. Acest lucru se datorează prezenței oxidului de etilenă într-un ingredient produs de unul dintre furnizorii noștri, la niveluri mai mari decât cele permise de legislația UE. Acest fapt are impact cu privire la Mars precum și alți producători. ESTE IMPORTANT că, deși nivelul de oxid de etilenă din ingredientul afectat este peste limitele legale pentru Europa, noi folosim doar o cantitate mică din acest ingredient în produsele noastre de înghețată. Ca urmare, nivelul de oxid de etilenă din înghețată este minimal și mult sub limitele legale din Europa pentru ingredient. Consumarea produsului nu este nocivă. Vă vom rambursa un voucher de cumpărături de valoarea produselor achiziționate. Vă rugăm să păstrați ambalajul fizic al produsului până la data la care primiți voucherul.” Sursa: Nota de retragere de la vânzare a 7 loturi de înghețată mărcile Snickers și Bounty din data de 17 iulie din cele 66 magazine Lidl.

“Vă informăm că producătorul MARS ROMÂNIA, a inițiat retragerea de la comercializare a produselor menționate mai sus, ca măsură de prevenție, existând suspiciunea potențială de prezență a oxidului de etilenă (OET) întrunul din ingredientele utilizate în fabricarea produselor.” Sursa: Nota de retragere de la vânzare din 20 iulie 2021 din cele 284 magazine Penny a 8 loturi de înghețată Bounty, a 5 loturi de înghețată Twix și a 10 loturi de înghețată Snickers

„Retragerea produsului de pe piață și rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanșate la solicitarea furnizorului, constatându-se rezultate necorespunzătoare la analizarea unui ingredient utilizat la fabricarea produselor, având un nivel peste limitele legale de oxid de etilenă.” Sursa: Nota de retragere a produsului 48717 Snickers Înghețată 7 pack 336 g din magazinele Mega Image din data de 9 august 2021. Nu reiese din această notă de retragere dacă consumatorii primesc contravaloarea înghețatei achiziționate sau un voucher de o valoare egală cu a produsului achiziționat!

„Într-o țară în care instituțiile statului cu responsabilități în domeniul protecției consumatorilor ar funcționa, după astfel de valuri de retrageri a sute de mii de produse, imediat s-ar fi declanșat verificarea tuturor mărcilor de înghețată care au în compoziție acel ingredient contaminat cu oxid de etilenă! Din păcate, în România niciuna din cele două instituții ale statului care au astfel de responsabilități, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, respectiv Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, nu este interesată să asigure protecția consumatorilor prin realizarea unor analize de laborator a tuturor mărcilor de înghețată care conțin acel ingredient ce a fost contaminat  cu oxid de etilenă peste limita maxim admisă de legislația europeană în cazul mărcilor Snickers, Bounty și Twix. Asociația Pro Consumatori solicită ANPC-ului și ANSVSA-ului în baza articolului 37, litera i) din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor realizarea de îndată a unor analize de laborator pentru toate mărcile de înghețată comercializate în România care conțin ingredientul care a fost contaminat cu oxid de etilenă la înghețatele Snickers, Bounty și Twix!” conf. univ. dr. Costel Stanciu, Președinte Asociația Pro Consumatori.

Incepere demers juridic – „Inghetata cu oxid de etilena”

În legătură cu loturile de înghețată retrase de la vânzare din anumite supermarketuri din cauza conținutului de oxid de etilena am primit din partea unui domn  consumator solicitarea de începere a unui demers juridic în numele domniei sale și al altor consumatori afectați.

Facem deci un apel către consumatorii botoșăneni și alți cetățeni care urmăresc publicațiile noastre să ni se adreseze adăugând  copii cu  bonul, ambalajul produsului și datele de contact.

În funcție de numărul de solicitări primite vom stabili o strategie comună cu alți consumatori și alte organizații de consumatori din România și eventual ANPC.

Menționăm că domnul în cauză a primit din partea companiei vouchere care să acopere contravaloarea produselor cu respective.

Menționăm de asemenea că legislația română actuală nu reglementează clar  posibilitatea recurgerii la acțiuni colective clasice iar diversele instrumente procedurale inclusiv în domeniul protecției consumatorilor nu sunt considerate adecvate sau suficiente pentru acoperirea drepturilor și intereselor unei categorii care a avut de suferit ca efect al unei cauze comune.
Așteptăm deci din partea consumatorilor juriști sau avocați idei pentru declanșarea unei acțiuni atipice.
Lnkuri utile: 

Email: apcbotosani@yahoo.fr,

Catalogul Surselor de Finanțare – Iulie 2021 –

catalog_surse_finantare_nr_26

DJST Botoșani organizeaza gratuit cursul ”Competențe antreprenoriale”

DJST Botoșani organizeaza gratuit cursul ”Competențe antreprenoriale” pentru 20 tineri din judetul Botosani,  cu vârsta de până în 35 de ani. Pot participa și elevi de liceu. Termen înscriere 14.07.2021. Informatii suplimentare pot fi obținute accesand link-ul https://e-tineretbotosani.ro/curs-competente-antreprenoriale.html,  la telefon 0720735339 sau de la consilierii de tineret ai DJST Botoșani.

Documente necesare

Formular inscriere Curs competente antreprenoriale

Declaratie pe propria raspundere participare la Curs Competente antreprenoriale

Anunt Curs Competente antreprenoriale 2021

Declaratia date personale Curs Competente antreprenoriale

%d blogeri au apreciat: